Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

Liderii PNL Satu Mare vor de urgenţă sistemul “Alertă Copil Dispărut”

Liderii PNL Satu Mare vor implementarea de urgenţă a sistemului “Alertă Copil Dispărut”. Președintele PNL Satu Mare Adrian Albu şi deputatul Romeo Nicoară au prezentat astăzi, într-o conferinţă depresă câteva din măsurile propuse de partidul pe care îl reprezeintă pentru creşterea siguranţei cetăţeanului. Ei au criticat măsurile adoptate de guvernul PSD şi au arătat că propunerile PNL sunt blocate de mai multe luni.

Deputatul Romeo Nicoară a declarat că el ar fi început sesiunea parlamentară din această toamnă cu adoptarea de urgenţă a sistemului “Alertă Copil Dispărut”. Sistemul propus de PNL implică cetățenii și mass media în eforturile de căutare. Informațiile despre copiii dispăruți vor fi difuzate prin sms pe o arie de căutare și pe canalele de informare în masă, gratuit, cu o anumită recurență.

“Partidul Național Liberal are soluții pentru a apăra siguranța cetățeanului și ordinea publică, propuse prin mai multe proiecte de lege depuse în Parlament, dar majoritatea PSD blochează adoptarea lor în regim de urgență, fiind complice la toate actele de violență comise de infractorii eliberați înainte de termen în baza Recursului Compensatoriu”, au arătat aceștia.

Măsurile propuse de PNL sunt:

↗ Abrogarea Recursului Compensatoriu, adoptat de PSD, care a dus la eliberarea anticipată a infractorilor violenți – proiect de lege depus de #PNL în ianuarie 2019, blocat de PSD la Camera Deputaților.

↗ Implementarea Sistemului „Alertă copil dispărut”, care reglementează difuzarea imediată către public a informațiilor privind disparițiile de copii – proiect de lege depus de PNL în august 2019, refuzat de PSD să fie adoptat în regim de urgență.

↗ Înăsprirea pedepselor – închisoare pe viață pentru infracțiunile de omor cu violență deosebită săvârșite în special asupra femeilor și copiilor – proiect de lege depus de PNL în august 2019, blocat de PSD la Senat.

↗ Implementarea sistemului de supraveghere cu brățară electronică pentru condamnații eliberați condiționat pentru fapte comise cu violență – proiect de lege PNL depus în 2015, blocat de PSD la Camera Deputaților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.