Ultima actualizare: azi, 08:28
Locale

Familie revoltată pe viceprimarul Feher! Copil cu handicap grav nu primește locuință ANL de 3 ani

Scandalul locuințelor ANL a deschis Cutia Pandorei. Sătmărenii au devenit extrem de furioși după apariția în presă a documentelor care atestă faptul că fiul viceprimarului Doina Feher se află pe lista celor care au șanse să primească un apartament ANL. Cetățenii municipiului Satu Mare au pus tunurile pe Doina Feher, ba mai mult, o familie o acuză direct pe viceprimăriță: ,,A spus că nu avem punctajul necesar!”

Un sătmărean a declarat, pentru Portal SM, că ar fi avut mare nevoie de o locuință ANL: ,,Avem un copil cu handicap grav”, spune bărbatul, care a mai precizat că viceprimarul Doina Feher, în calitate de șefă de Comisie, a refuzat din start să îi ajute familia. Omul spune că a depus dosarul de trei ani, însă s-a lovit de un refuz categoric.

,,De trei ani am depus și noi dosar pentru locuință! Avem un copil cu handicap grav, gradul unu cu însoțitor. Locuim în chirie 100 de euro pe luna +taxe. Doamna Feher spune că nu avem punctajul necesar cu toate că și eu sunt angajat la Poșta Română (șofer), iar soția este însoțitor la copil”, a declarat bărbatul, pentru Portal SM.

Scandal în toată regula

Remintim că fiul viceprimarului Doina Feher primeşte o locuinţă ANL chiar de la Primăria Satu Mare. Consiliul Local a votat lista celor ce vor primi locuinţe ANL, iar printre aceştia se află, Andrei Micle, fiul viceprimarului.

PortalSM a obţinut lista votată în şedinţa de Consiliu Local. Prezentăm această listă mai jos, cu precizarea că restul numelor au fost blurate având în vedere că sunt date personale.

Trebuie precizat, totodată, faptul că fiul acesteia a fost angajat anul trecut pe post de inginer la societatea de apă canal, Apaserv. Din documentaţia aprobată în Consiliu reiese că pentru a evita o situaţie de conflict, viceprimarul nu a semnat nimic în ce priveşte atribuirea către fiul său.

Doina Feher: M-a șocat acest scandal. Nu înțeleg de ce?

Fiul viceprimarului Doina Feher primeşte o locuinţă ANL chiar de la Primăria Satu Mare, asta după ce Consiliul Local a votat lista celor ce vor primi locuinţe ANL, iar printre aceştia se află, Andrei Micle, fiul viceprimarului. Într-o intervenție la TV1 Satu Mare, Doina Feher a declarat că nu a făcut nimănui nicio favoare și că a încercat mereu să fie corectă indiferent de situație.

,,M-a șocat acest scandal pentru că nu înțeleg de ce se face atâta tevatură având în vedere că nu am făcut absolut nimic ilegal și nici o favoare în favoarea fiului meu sau a altcuiva. Dimpotrivă, de când sunt viceprimar, am încercat să fiu corectă în orice măsură am luat. Locuințele ANL se repartizează tinerilor sub 35 de ani și m-am gândit la un moment dat de ce nu ar putea beneficia și copilul meu, ca oricare copil”, a declarat Doina Feher.

Potrivit declaraţiei de avere depusă în acest an, Doina Feher deţine un apartament şi un autoturism. Ea a încasat anul trecut salarii de 133.781 de lei, adică peste 11.000 de lei pe lună.

 

 

 

 

15 comentarii

  1. Manea Manescu Răspunde

    Se impune demisia de onoare in max 48 de ore . Presedintele PNL sa iasa si sa declare public ca nu accepta astfel de comportament din partea membrilor partidului . Daca nu se intampla asta , PNL va lua cu cel putin 10% mai putine voturi in SM . Rusine Doina !!!!!
    In acelasi timp se impune retragerea voluntara a dosarului ptr locuinta ANL .

    • ... Răspunde

      Eu personal nu cred că Albu nu știa ceva-ceva despre această mișculație a doamnei. O zis și madam că măcar atâta să rezolve cât mai este vice.

  2. ... Răspunde

    În alte organe mass-media din oraș apare știrea cu o doamnă recent văduvă și cu copil mic care a fost respinsă de pe lista aprobată. Dar zmeul ăsta singur-singurel e caz social. Sunt curios de cum a ajuns comisia la această concluzie.

  3. Szalma Jack Răspunde

    Acuma psd-istii ar trebuie sa dea de pamant cu pnl-istii de sa le sara fulgii !!Adica exact ce-ar fi facut pnl-istii daca in cauza era un implicat un ”sef” psd-ist !! V-ati convins pentru ce le trebuie puterea?V-ati convins ce avantaje isi doresc?V-ati convins de cinstea lor ?Daca ”cineva” din interior nu ”sufla” totul decurgea exact cum si-a dorit !

    • x-ulescu Răspunde

      PSD-ul , este adormit ..mai ales in Satu Mare ,ca sa stie sa profite de gafele adversarilor,,reactioneaza tarziu si fara vlaga.

  4. profesor Răspunde

    Iată cât o duce mintea, chiar ea spune:”nu înțeleg de ce se face atâta tevatură”. Cum să înțeleagă? doar face parte din categoria politicienilor din România ce consideră că o funcție publică le dă dreptul la orice!

  5. neumann Răspunde

    Apropo de “Zmeul singur-singurel”, cum il caracterizeaza “@…”, de ce nu faceti o ancheta ziaristica ca lumea si pana la capat, daca tot ati pornit “tavalugul” si spuneti si adevarul despre angajarea lui la Apaserv SM: pe ce filiera, pe ce baze de cunostinte si capacitati intelectuale a fost angajat pe post de inginer (la momentul respectiv n-avea nici diploma), ce lucreaza, ce-i poate capul, etc ? Aduceti-le si astea la cunostinta opiniei publice si binenteles si Doamnei vice, pentru a o cobori din turnul ei de fildes cu picioarele pe pamant, cand este asa ofticata pentru ca ea a facut numai lucruri bune si legale pentru toata lumea si nimic ilegal pentru sine. Hai ca puteti, doar sa vreti !

    • ... Răspunde

      Dacă scormonești puțin afli multe și neplăcute. Apaserv, Transurban și mai sunt câteva au devenit adevărate cimitire de elefanți pentru bugetari. Mai ales Apaserv. În mod curios numai unii au acces acolo. Dar acolo lucră și rudele unora despre care s-ar putea povesti dacă unii ar avea curajul. Cum ai spus, nu e treaba noastră. De aia sunt jurnaliștii jurnaliști. Dar n-au mișcat în teren nici atunci când Fogel a reușit performanța să “descalifice” de unul singur Olimpia din divizia a 3-a. N-am auzit să fi fost sancționat. Nu au avut voie să scrie? Știu că pe vremuri unii ziariști luau bani de la primar.

  6. Mae Răspunde

    Da se înțelege totul ce mai pierdeți timp,nu ai ce sa faci toți care ajung in funcții publice fac la fel …..sași rezolve familia neamul un prieten și așa mai departe…..cînd ajungi și ai putere nu rezisti sa nu faci ceva ceva ……

  7. Tineria Răspunde

    ce faci fa Doina, aici? aveai chef de niste apartamente?!

  8. Pnlepre Răspunde

    Si cu toate astea, se vor duce romanii si vor pune stampila pe “marele salvator” al neamului, unicul si inegalabilul Ciolhanis, care si-a cadorisit case, ca deh, era si el impreuna cu “prima matroana” a țării, un caz de-a dreptul social! Marele Klaus, nimicitorul ciumei rosii, aparatorul cancerului albastru – portocaliu, ale carui performanțe in calitate de președinte sunt de la nule la zero barat, primul asistat social al țării, cu insotitoare platita sa-si scuture zdrentele din bani publici! Pai hai sa ii linsam mediatic si pe parazitii liberali, nu doar pe cei socialisti! Sa nu mai aplicam standarde duble cand vine vorba de coruptie, hotie si nemernicie, raspandite in TOATA clasa politică!

    • altu Răspunde

      Mai bine Ciolhanis decat “Dîncila” sau PSD – mafioti de mana intai de la revolutie incoace. Au vandut tara . Avem nevoie de oameni “noi”. Aia pe care nu i-au lasat restu sa se afiseze

      • Pnlepre Răspunde

        Sigur, mai bine un hoț de generatie noua, pai bine mai idiotule, ia-l si te spala pe cap cu el. Esti prost, iti meriti soarta!

      • y...sau x? Răspunde

        Care ”noi” bai fraiere,ca sun tot aceeasi hoti !! ::))))))))))))))))))))))))))Doar n-ai crezut ca cei vechi cedeaza atat de usor ciolanul ??!!!Si in Pnl si in Psd sunt aceeasi nesatui !Ba nu,cei din Pnl s-au inmultit cu cei din Pdl !!:)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.