Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

FOTO. Cutezătorii Munților din Satu Mare, câștigătorii Cupei Prieteniei la Sibiu

Cutezătorii Munților din județul Satu Mare au câștigat Cupa Prieteniei la Sibiu. Între 18-20 octombrie 2019 în localitatea Râu Sadului din județul Sibiu s-au desfășurat o serie de manifestări cultural-artistice, sportive și de ecoturism sub cupola ,,Zilele Nordic”.

Evenimentul organizat de Clubul de Turism Ecologic Montan Nordic Grup din Sibiu a reunit peste 400 de participanți din 24 de cluburi de profil din țară.

Asociația de Tineret, Turism și Ecologie Cutezătorii Munților din Satu Mare a cucerit unul din cele două trofee puse în joc, câștigând Cupa Prieteniei. Probele de orientare (masculin) și teorie la care au obținut locul 1 dar și proba de escaladă la care au ocupat poziția a 3-a, i-au poziționat pe Cutezători pe primul loc în clasamentul general.

Zilele Nordic au inclus și un concurs axat pe cultură și creație, Lira Nordic, eveniment ajuns la a 4-a ediție în acest an. Cutezătorii Munților au impresionat juriul de specialitate al probei culturale obținând locul 2 la categoria cântec individual printr-o doină interpretată chiar de președinta Asociației sătmărene, Anna Alcazar. Clubul Fulger format din copiii Cutezătorilor au obținut locul 2 la categora umor, în același concurs dedicat cluburilor experimentate.

Experiența competițională, maratonul folk la care au participat cantautori aflați la început de drum dar și din categoria profesioniștilor, drumeția de toamnă dar mai ales spiritul prietenesc al manifestărilor, au fost darurile cele mai de preț cu care s-au întors acasă cei 16 Cutezători prezenți la eveniment. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.