Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

FOTO&VIDEO. Incendiu puternic în judeţ! Pompierii s-au luptat cu flăcările ore întregi

Şase subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare și trei pompieri voluntari din cadrul SVSU Doba au intervenit, în cursul nopții trecute, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Dacia.

Intervenția pentru localizarea, stingerea și lichidarea consecințelor evenimentului a durat mai bine de 2 ore, forțele de intervenție reușind să protejeze un lan de porumb aflat în vecinătatea terenului incendiat.

În acest incendiu a ars vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ 3 hectare, cauza probabilă de producere a acestuia fiind folosirea focului deschis în aer liber.

Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:

  • condiţii meteorologice fără vânt;
  • colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi încât arderea să poată fi controlată;
  • executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
  • curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;
  • desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
  • asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
  • supravegherea permanentă a arderii;
  • stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
  • interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.