Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Președintele PNL Satu Mare, Albu: „Absența la vot e un vot pentru Dăncilă!”

Presedintele PNL Satu Mare, Albu Adrian, a spus astăzi, într-o conferință de presă, susținută la sediul partidului, că absența la vot, în data de 24 noiembrie, nu este decât un vot pentru Viorica Dăncilă.

Adrian Albu îndeamnă oamenii să iasă duminică la vot și să îl voteze pe candidatul Klaus Iohannis. Acesta a spus că își dorește să îl aibă din nou, timp de cinci ani, pe Iohannis ca președinte.

Președintele PNL Satu Mare a explicat că absența la vot este un vot pentru Viorica Dăncilă și pentru PSD. Adrian Albu a spus că va merge la vot pentru o Românie normală și împotriva Partidului Social Democrat, precizând că trebuie să trimită PSD-ul acolo unde îi e locul, în istorie, așteptându-i cu oameni noi.

“Nutrim speranţa că cel puţin tot atâţia vor fi prezenţi şi duminică, 24 noiembrie. Noi suntem unul din judeţele codaşe, antepenultimul, şi nu ştiu cum o să scăpăm de acolo şi datorită faptului că mulţi din concetăţenii noştri judeţeni sunt plecaţi în străinătate. Vreau să îndemn cetăţenii judeţului Satu Mare să iasă la vot şi să voteze Klaus Iohannis. Dorim să-l avem din nou pentru mandat de cinci ani pe dl. Klaus Iohannis preşedinte dar vrem să spunem foarte clar şi foarte răspicat tuturor cetăţenilor că absenţa de la vot este un vot în alb primit de Dăncilă, este un vot în alb primit de PSD, este o încurajare a celor de la PSD să continue. Trebuie să fie foarte răspicat, mergem să votăm pentru Klaus Iohannis dar mergem să votăm pentru o Românie normală şi mergem să votăm împotriva PSD-ului. Ăsta este mesajul foarte răspicat şi foarte clar. Ne-am dori un PSD în opoziţie pentru multă vreme până în momentul care se vor reforma. Este problema lor. Toţi cei care sunt împotriva PSD-ului să vină la vot pentru dl. Iohannis ca să-l facem preşedinte şi să reuşim să îi trimitem pe PSD-işti acolo unde considerăm că le este locul, în istorie, şi să-i aşteptăm când vor veni cu oameni noi şi cu gânduri noi”, a declarat Albu.

El cheamă şi generaţia Reztist la vot.

“Este aşa numită generaţie #rezist, pe ei îi chemăm să vină la vot să voteze Iohannis pentru că degeaba au făcut mitinguri, degeaba au stat pe stradă, degeaba au protestat zile şi nopţi în frig şi zăpadă şi soare împotriva acelor care au schimbat pe genunchi la 11 noaptea legile justiţiei şi au tăiat copaci, dacă nu vor veni la vot, toate aceste proteste vor fi fără finalizate. Avem acum o şansă istorică să scăpăm de PSD şi să scăpăm de acea stare, pe care chiar preşedintele ea numit-o, pesedismul”, a mai spus Albu.

Știre în curs de actualizare…

 

9 comentarii

  1. Zi-le d-l Geo Răspunde

    Absenta la vot inseamna ca nici Klaus nici Viorica nu sint agreati…mai pe romaneste nu ai ce sa alegi. Dnl Albu lasati oamenii sa traga concluziile singuri ….. ca stim cine sinteti !!!

  2. GB Răspunde

    Doar nu ne așteptăm la politicieni corecți și integrii care să ne spună că absența la vot reprezintă scârba față de oferta politică actuală, inclusiv de ei. E greu să recunoști că nu ești mai bun ca celălalt doar de altă culoare. Atenție dl Albu! ura stârnită și alimentată “m..ie psd” se poate întoare ușor spre “m..ie pnl” cu începutul promițător al guvernului Orban, fiind-că poporul s-a săturat de politicieni neserioși și bâlbele lor.

  3. x-ulescu Răspunde

    guvern pnl = euro LA MAXIM ISTORIC , 1 eu = 4,7808 lei , facturile vin luna viitoare , este guvernul lui werner ,il mai votezi ???

    • x-ulescu Răspunde

      Sunt prea prost sa pricep ca asta este din cauza creditelor luate aiurea de Dancila si Teodorovici, din cauza salariilor platite pentru nemunca, din cauza maririi salariilor bugetare fara nici o noima. In curand voi putea sa scriu ca euro a depasit si 5 RON. Vinovat va fi tot guvernul PNL care vrea sa muncesc si eu ceva pentru ajutorul social primit gratis dar eu nu ma las.

      • x-ulescu Răspunde

        guvernu pnl a aratat ce poate 1 eu=4,7808 lei MAXIM ISTORIC ….este guvernu lui werner ..il mai votati ?? luna viitoare vin facturie sa le platiti ,vreti ca werner sa rada de voi de la cotroceni

  4. H&R Răspunde

    Adica… Sa inteleg ca daca merg la vot si votez cu Dancila, atunci votez cu Werner? Matematic asa iese..

  5. x-ulescu Răspunde

    sau poti sa stai acasa

  6. Tabu Răspunde

    Problema acuma vine la bugetari. Prosti cind i sa majorat salarii rapid au fugit la banca sa iau impruturi , ca pentru ei timpul de acordare a fost urgentat. Cind Leul i-si pierde valoarea altu este de vina , nu ei care au facut degradarea aceasta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.