Ultima actualizare: ieri, 21:05
Locale

PNL Satu Mare acuză PSD de sabotaj. Romeo Nicoară: Diferența dintre noi și ei, uriașă

PNL Satu Mare acuză PSD de sabotaj. În cadrul unei conferințe de presă susținută în această după-masă, vineri, 21 februarie, conducerea Partidului Național Liberal (PNL) Satu Mare au declarat răspicat că alegerile anticipate reprezintă singura soluție pentru a opri sabotajele PSD din Parlament.

Diferența dintre PNL și PSD este una uriașă, a declarat deputatul PNL de Satu Mare Romeo Nicoară, subliniind faptul că această diferență s-a văzut atât în timpul guvernării celor două partide, cât și în cadrul audierilor miniștrilor.

,,Aș sublinia un singur aspect legat de această diferență dintre abordarea pe care a avut-o PSD la guvernare și cea pe care o avem noi acuma. Sunt exemple clare ce arată diferența dintre ceea ce au făcut ei cât au fost la guvernare și ceea ce am făcut noi în puținul timp, de trei luni și jumătate cât am avut primul guvern învestit. Diferența majoră pe care am sesizat-o între ceea ce au făcut ei și ceea ce am făcut noi s-a văzut și săptămâna aceasta la audierile pe care le-am avut în Parlament. Am participat la audierile a trei miniștri, iar diferența dintre audierile acestea și cele pe care le-am avut în anii trecuți este uriașă. Se vede din declarațiile miniștrilor, care sunt unele elaborate, spre deosebire de miniștri de la PSD, printre care se găseau unii care nu știau să vorbească”, a declarat deputatul sătmărean.

Președintele PNL Satu Mare, Adrian Albu, a declarat că oamenii nu trebuie să mai creadă în minciunile PSD.

,,Mă refer la situații cu pensiile și alocațiile, să fie foarte clar, există minciuna că nu vrem să le mărim și de aceea facem alegeri anticipate. Ele într-adevăr nu au fost puse în proiectul de guvernare, dar sunt trecute în bugetul pe anul 2020 și sunt o realitate. Le transmitem oamenilor să nu le mai fie frică nici pentru pensiile lor și nici pentru salariile lor. Cei care răspândesc în public aceste știri false sunt vânduți PSD-ului și, subliniez, că minciuna și cultivarea fricii reprezintă armele PSD-ului”, a declarat Adrian Albu.

11 comentarii

  1. mae Răspunde

    Dn Albu fiti tare si faceti mai multe conferinte de presa,iesiti mai mult in fata oamenilor, facetiva mai cunoscut ,,,,,psd este o ceata pe ochi oamenilor care trebuie sa dispara.

  2. x-ulescu Răspunde

    1 eu = 4,8026 Maxim istoric ,= guvern pnl ,presedinte werner,Va grabiti cu alegerile ca sa nu se prinda poporu cat de tembeli sunteti . Pana si cantaretu ala chirila , mare #hastagist sa prins ca nu sunteti buni de nimic

  3. Gogu Styuk Răspunde

    Este total adevarat !!Diferenta dintre voi si ei este mega uriasa !! Adica voi sunteti mega mincinosi si mega incapabili in comparatie cu ei !!!

  4. Ciudatu' Răspunde

    Iara tu mă??!!! L.bă tristă! 2 de un leu! Da! Diferenta este enorma, intr-adevar! Voi sunteti o adunatura de incompetenti plini de figuri, tradatori de neam si tara, in frunte cu mutul ala de Werner! La groapa de gunoi a istoriei o sa ajungeti la fel ca PNCD-ul! Ati demonstrat in cateva luni de guvernare cat de buni sunteti! Decat voi, sincer, mai bine PSD-ul!!

  5. s.m. Răspunde

    Non Politic! Dm Adrian Albu in prima faza sa invete sa respecte regurile de circulatie, implicit si cetatenii acestui oras. Cat respect ofera dansul cu circulatia,parcarile si stationarile lui prin oras, atat respect am si Eu pentru el=0.

  6. cârcotaş Răspunde

    Exclud clar PSD-ul din opţiunile mele electorale. Un partid care a dat frisoane oricărui om cu capul pe umeri din această ţară. Dar pt. Dumnezeu iar vă înfăţişaţi cu ăştia doi? Bine că nu-l aduceţi pe Sisi lângă voi…Sau?…Apropo! Aţi profesat vreodată în meseria voastră sau sunteţi doar ,,oameni politici”?

    • Coliva Ciobanasului Răspunde

      Ce sa profeseze astia doi ???!!!!Nu vezi ce moace au ?? :))))))Dar Organ ce profeseaza cand nu e prim ministru?Ai ghicit,nimic !!

  7. Mare diferenta Răspunde

    Ei fura cu stânga voi furați cu dreapta…

  8. GB Răspunde

    Ariel &Coccolino reloaded:”Diferența dintre noi și ei, uriașă”. What?? Fals!! Sunteti la fel de “competenti” in toate. Next: “Le transmitem oamenilor să nu le mai fie frică nici pentru pensiile lor și nici pentru salariile lor”. Pentru ele nu mi-e asa de frica cat de voi, mai exact de incompetenta mascata cu multa aroganta fata de soarta noastra si a tarii. Ariel&Coccolino si de data asta meritati o placuta suedeza si va-ti calificat mai departe. Mammma, Johanita!! Sica!! Luatii pe astia doi si bagatii intr-un lighean inpreuna cu cursul valutar, ca sa se inmoaie cursul care ne cam strange de punguta. Auziti, daca tine figura cu cursul puteti intra si voi, pas cu pas, si puteti lua si restul actorilor politici ca doar de la voi ni se trage. Vorba cantecului “Mama lor la toti,…”

  9. y Răspunde

    Am zis că nu comentez dar totuși …. De data asta foarte bine a zis CTP. Problema cu partidele de dreapta din țară este că nu înțeleg ce așteaptă oamenii de la ei. Se pare că nici de data asta n-au înțeles. De fapt nimic nu au înțeles.

  10. x-ulescu Răspunde

    azi 1 eu = 4,8079 lei , un nou MAXIM istoric ,marca pnl si werner ..vin facturile vin ..multumiti-le la vot

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.