Ultima actualizare: azi, 07:36
Locale

FOTO. Fata ucisă și-a cunoscut iubitul online! Erau împreună de nici două luni

Relația dintre Carmen T. și iubitul ei a început cu puțin timp în urmă. Cei doi s-au cunoscut în mediul online, în luna februarie, înainte cu puțin timp ca tânărul să se întoarcă înapoi în România. 

Nu aveau, așadar, nici măcar o lună de când se cunoșteau, însă tânărul i-ar fi cerut fetei să îl însoțească în Olanda, acolo unde el lucra. Fata ar fi refuzat, acesta fiind unul dintre motivele pentru care se presupune că băiatul a recurs la un astfel de gest.

Apropiații presupusului criminal spun că el ar fi fost o fire violentă, în general, dar în special atunci când se droga.

“A fost plecat în Olanda o vreme. Nu știu exact ce făcea acolo. Ce știu sigur e că se droga destul de des. Era violent, mai ales când se droga. Atât verbal, cât și fizic. Sărea la prietenii lui… În Olanda, și-a jefuit un prieten. I-a pus cuțitul la gât și i-a cerut bani. Ăla, de frică i-a dat. El a luat banii și dus a fost”, a declarat pentru ActualMM un apropiat al băiatului.

Unul dintre lucrurile pe care Carmen și Cristian le aveau în comun era faptul că bunicii lui locuiau în apropierea localității natale a fetei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.