Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Tentativă de omor în Satu Mare! Un bărbat a dat cu mașina peste fosta soție

De-a dreptul revoltător! Un sătmărean a vrut să își omoare fosta soție și a dat cu mașina peste ea. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Biroul de Informare și Relații Publice al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, au formulat referat cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile față de inculpatul V.C, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de : tentativă la omor calificat, prev. de art.32 C.pen. rap. la art. 189 alin.1 lit.a și f C.pen. și nerespectarea ordinului de protecție, prev. de art.32 a1in.1 din L.217/ 2003 cu aplicarea art..38 C.pen., inculpat față de care s-a luat măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, în data de 16 aprilie 2020 , ora 16:00.

În referatul întocmit în cauză, procurorii au reținut următoarea situație de fapt:

În data  de 16 aprilie 2020,  în jurul orelor 14:30, inculpatul  V.C.  a încălcat ordinul  de protecție emis de Judecătoria Negrești-Oaș, s-a deplasat la locuința persoanei  vătămate  V.A.M., fosta sa soție, unde a amenințat-o pe acesta cu moartea.

Persoana vătămată a sesizat organele de poliție prin SNUAU 112, la sosirea acestora inculpatul V.C. nemaifiind prezent la fața locului.

La solicitarea organelor de  poliție,  întrucât amenințările prezumtivului  autor la adresa persoanei vătămate nu au încetat, aceasta s-a deplasat cu autoturismul propriu către sediul organului de poliție pentru a fi audiată.

Deplasarea părții vătămate a fost întreruptă de prezumtivul autor care, aflat la volanul autoturismului proprietate personală, a accelerat, a pătruns pe contrasens în urmărirea persoanei vătămate provocând în această manieră un accident de circulație a cărei victimă a fost persoana  vătămată,  intenția prezumtivului autor fiind aceea de a suprima viața persoanei vătămate.

În urma acestor evenimente persoana vătămată V. A. M. a suferit  leziuni  în zona capului,  fiind transportată cu ambulanța  SMURD la Spital,  în  vederea acordării de îngrijiri medicale.

Referatul împreună cu dosarul cauzei a fost trimis,  spre competentă soluționare, la Tribunalul Satu Mare.

La efectuarea cercetărilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare – Serviciul de Investigații Criminale.

Precizăm că activitățile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a prezumției de nevinovăție.

Sursa: Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.