Ultima actualizare: azi, 18:11
Locale

Street Music Festival Satu Mare, anulat din cauza pandemiei de coronavirus

Street Music Festival Satu Mare a fost anulat în acest an din cauza pandemiei de coronavirus, au anunțat organizatorii. Aceștia din urmă au făcut însă o promisiune, și anume că Festivalul Muzicii de Stradă va reveni anul viitor și va transforma din nou Sătmarul în capitala muzicii stradale.

,,Dragi vizitatori, muzicieni, artiști, susținători! De la începutul anului am primit multe mesaje de încurajare de la fani, muzicieni de stradă și artiști care doresc să vină la festival. Cu toate acestea, am decis să nu riscăm organizarea Festivalului în acest an.

Motivul este simplu: organizarea unui eveniment care adună mii de oameni în timpul unei pandemii ar fi decizie iresponsabilă, în privința publicului și artiștilor. Monitorizăm dezvoltarea acestei situații și, imediat ce va apărea oportunitatea, vom face din nou ca Satu Mare să fie capitala muzicii și artei stradale din regiune. Vă mulțumim pentru înțelegere!’’, au anunțat organizatorii festivalului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.