Europarlamentarul Rareş Bogdan, unul dintre cei mai importanţi lideri ai PNL, a declarat că îşi doreşte o alianţă de dreapta la Satu Mare care să zdrobească atât PSD cât şi UDMR.
Întrebat de fostul primar Dorel Coica dacă ar fi acord cu o alianţă între PNL şi Pro România la nivelul municipiului Satu Mare, Rareş Bogdan a răspuns că adversarul aici nu este doar PSD ci şi PNL.
“Nu cunosc foarte bine realitatea din Satu Mare, dar sunt de acord cu o alianţă care să zdrobească pe de o parte PSD-ul şi pe de o altă parte UDMR-ul. Deci, din punctul meu de vedere, Satu Mare trebuie să aparţină dreptei, şi atunci şi partidul de centru pe care îl reprezintă Ponta, cred că e mai aproape de valorile noastre liberale decât valorile domnului Govor sau ale liderilor UDMR. La Satu Mare e o situaţie specială în care adversarul nu este doar PSD ci şi UDMR”, a spus Rareş Bogdan, la ITV.
În opinia sa, Adrian Cozma nu şi-a spus încă primele cuvinte în politica din Satu Mare.
“Sigur că Adrian Albu este preşedintele partidului, dar eu nu vă ascund că am o admiraţie deosebită şi încredere totală în Adrian Cozma. În momentele importante ei stau spate în spate şi umăr la umăr şi luptă pentru votanţii liberali şi pentru sătmăreni. Deci preşedintele oficial, omul care reprezintă oficial partidul este Adrian Albu, iar omul pe care eu îl văd poate în viitor un lider extrem de important şi astăzi cu un cuvânt de important”, a spus Rareş Bodan.
Bine punctat, Rareș Bogdan! Albu este compromis până în măduva oaselor! El este trecutul, unul jenant! Cozma ar putea da un semnal că PNL se întoarce la valorile normale!
Coica este un personaj toxic, un om fără caracter, fără scrupule, un turnător, ca și Mircea Govor, un personaj toxic, pt care valorile nu există, doar banii. Coica și Govor și-au trădat partidul, oamenii din partid, prietenii, pt bani. Acești oameni dacă DNA-ul și procurorii, judecători și-ar face treaba, ar fi fost demult acolo unde le e locul. Dar din păcate în RO nu mai e, există justiție demult, doar milițieni, procurori și judecători corupți.
Trei se bat și ….UDMR.ul caștiga..!
Si daca se unesc …..tot la fel
La o socoteală băbească pesede are pe puțin 18-20% din voturi în județ iar iudemere vreo 30-32%. De unde iese victoria zdrobitoare pentru R&B? Sau mai bine zis ce a consumat înainte de declarația asta bombastică? Vreau și eu, e tare marfa. Asta judecând după efecte.
La pnl-isti li s-a urcat corona la cap. Vai de steaua lor. Sunt mai toxici că ciuma roșie. Nu credeam că poate fi mai rău dar Lucovid demonstrează că se poate
Nu rezulta daca Rares Bogdan s-a referit la judetul sau municipiul Satu Mare.
In orice situatie, trebuie sa fii naiv – in cazul lui, neinformat – sa crezi ca atit in judet cit si in municipiu UDMR-ul poate fi pus deoparte, dimpotriva…!
eu zic ca se poate……decit sa fim condusi de budapest mai bine sa fim condusi de cosma …habar nu aveti ce se intimpla in primarie,si ce miscarii se fac sub conducera udmr ,si coruptul de albu care sa vidut,,,,,o sa mai vedem ce se intimpal
Eu stiu comuna care s-a luptat multa vreme sa dea jos primarul udmr si ultima data au reusit , dar dupa numai un an pana si romanii au regretat…….
E o problema de etnie sau de dezvoltarea orasului, ca ori de cate ori se publica un astfel de subiect tot la etnie se ajunge.
Fratilor, astept raspunsuri constructive lasat la o parte etnia si sovinismul si alte lucruri neimportante.
Care va este problema daca strainii investesc in municipiu/judet?
Daca Draxlmaier ar fi firma maghiara atunci am alunga o doar ca este din tara vecina? Sau Zollner, Wocco, Conti si etc?
La final haideti cei care ii urati pe minorati, ca altfel nu pot sa spun. Uitati-va un pic ce fac ei in tara lor si ce se intampla la noi.
Au existat in tara asta atata coalitiuni si uniri de partide ca niciunde. Fara absolut nici un rezultat.
Ar fi bina ca o data sa terminati cu jignirea altori nationalitati ca nici voi si nici altii nu sunteti mai buni cu nimic. Oameni sunteti si voi.
In prima faza redactia ar trebui sa opreasca aceste ura pe portal, probail formuland cu un alt accent articolele.
Rareș Bogdan ăsta ori vrea să răspundă la tablă ca să mărească nota ori vrea să spună doar două lucruri, de aia are două dejete ridicate???
Sigur nu stie multe despre satul nostru dar știe dacă udmr e de stânga sau de dreapta? La ce candidați au partidele de dreapta eu român votez udmr partid de dreapta
După modul pdl ist in care se comporta, nu au sanse. Oricum, ceea ce au facut si fac in asa zisa pandemie se contorizează si, daca va fi cazul, fiecare va raspunde.
Papagalul asta vede peste tot extraterestri si nu vrea in ruptul capului sa se duca sa-si faca un control !!Daca individul este printre cei mai importanti lideri ai nu stiu cui,si daca,Doamne fereste,Romania ajunge pe mana unor astfel de ”lideri”,atunci viitorul politic al Romaniei devine extrem de sumbru !!
Toți sunt una cu pământul, că e psd, că e udmr, că e PNL și cine or mă fi. Nu vedeți că în România nu mai avem specialiști, nu mai producem și câte altele. Cum vreți să mai meargă bine în țara noastră când de 30 de ani și până în ziua de azi, au distrus totul în România, totul. Și sunt aceeași oameni, care de 30 de ani se învârt între ei la guvernare. Au vândut tara aceasta pe bucăți, pur și simplu nu le-a păsat de oameni ci de funcțiile lor și contractele lor cu statul. RUȘINE Tuturor Politicienilor din România. Trebuie schimbat totul de la rădăcină, care e putredă rău de tot, toată șleahta politică trebuie schimbată din temelii. Toți sunt hoți și gunoaie.
Summa sumarum, cam asa este.
Niciodata nu se va schimba nimic.
Hotie, mituire, spaga, coruptie, crima organizata.
Astept clipa, cand prezenta la vot nu va depasi nici 15%.
@Un om … Bine punctat, și adevărat.
adisor tata lasa primaria pe mana cunoscatorilor ai capul prea mic pentru o palaria asa mare!
Adrian Albu, primar!