Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Eveniment unic în județul Satu Mare, în această noapte! Lansare de carte cu călăreți, domnițe și torțe

Eveniment unic în județul Satu Mare, în această noapte. Sătmărenii sunt invitați, la miezul nopții, la o lansare de carte deosebită, cu călăreți și torțe.

Poetul Felician Pop, în colaborare cu tânărul poet și cantautor sătmărean Adrian Lupescu, își va lansa în 23 iunie, la ora 23, la castelul din Ardud, o nouă carte intitulată Spovedaniile celor ferecați.

Volumul apare la editura ,,Limes” din Cluj Napoca și se bucură de o generoasă prefață semnată de acad. Ion  Pop.

Autorii speră că va fi o lansare ieșită din comun, în care va fi evocat un personaj al cărții și anume castelana Vilma, cea transformată în șerpoaică.

Va fi o lansare – eveniment, din care nu vor lipsi melodiile proprii legate de eroii cărții: cavaleri, domnițe, arcași, care vor încerca să reconstituie o atmosferă de epocă.

Iubitorii istoriei locale și ai literaturii sunt așteptați în noaptea aceasta, noaptea de Sânziene, la Ardud.  

Un comentariu

  1. ... Răspunde

    Și cu nelipsitul Cazma călărețul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.