Ultima actualizare: azi, 16:26
Naţionale

Se amână cea de-a patra etapă de relaxare. Anunțul ministrului Sănătății

Recomandările experților sunt de a amâna noile măsuri de relaxare anunțate pentru 1 iulie, din cauza numărului mare de noi infectări cu COVID-19, a anunțat la Digi24 ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

„S-a evaluat tot ce a însemnat ultimele două săptămâni, în care am avut o creștere a numărului de cazuri noi, în care au crescut cazuri în terapie intensivă, a crescut numărul de decese. Recomandările specialiștilor din Grupul Tehnico-Științific sunt de a amâna noile măsuri de relaxare pe care le aveam pentru 1 iulie. Urmărim zilnic și săptămâna care urmează, evoluția numărului de cazuri, evoluția cazurilor de la terapie intensivă, evoluția deceselor și respectarea normelor de precauție, reguli de igienă, distanțarea fizică”, a spus Tătaru la Digi24.

Tătaru a adăugat că aceste reguli nu au fost respectate în ultimele două săptămâni de către unii dintre români, ceea ce a dus la o creștere a numărului de infectări cu COVID-19.

„Suntem într-un moment în care gestionăm un număr de cazuri crescut și s-a decis la nivelul Grupului Tehnic să amânăm cea de-a patra măsură de relaxare (…) În măsura în care evoluția va deveni favorabilă, ne gândim și la alte măsuri de relaxare. În perioada următoare, văzând că avem stabilă o săptămână în care scade numărul de cazuri noi și transmiterea comunitară scade și ea, atunci putem să ne gândim la măsuri de relaxare. Rămâne ca fiecare intre noi să gestionăm fiecare măsură de relaxare”, a precizat ministrul.

Sursa: Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.