Ultima actualizare: ieri, 22:26

Locale

Județul Satu Mare a intrat sub Cod portocaliu! Se anunță ploi, vijelii și grindină

Județul Satu Mare a intrat sub Cod portocaliu de ploi torențiale, descărcări electrice și grindină. Avertizarea meteorologilor este valabilă până mâine dimineață

Interval de valabilitate: 29 iunie, ora 19:00 – 30 iunie, ora 10:00. Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate.

În județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Cluj, Bistrița Năsăud, precum și în zona de munte a județului Mureș, vor fi perioade cu averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice și grindină. Se vor acumula cantități de apă de peste 25…40 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp.

Mai multe probleme s-au înregistrat în această după-masă în zona centrală a municipiului Satu Mare, din cauza ploii torențiale și a vântului puternic.

Pe Bulevardul Transilvania s-a intervenit la asigurarea unui stâlp de iluminat public care a fost în pericol să se răstoarne pe carosabil. În cele din urmă stâlpul a fost ancorat. Au fost anunțați și cei de la Electrica.

De asemenea, lângă Penitenciarul Satu Mare un copac a căzut peste două autoturisme parcate, iar mai multe bucăți de acoperiș au fost smulse de vânt.

Un comentariu

  1. Nha Răspunde

    Eventual efectele matzelor care n-au ce cauta pe stalpul de ILUMINAT STRADAL , obositilor . Tatzi telecomunistii isi arunca firele pe unde apuca si ne miram ca ne pica in cap , da’ nimeni nu vede nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.