Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

Surse: Un candidat cu COVID a băgat în autoizolare zeci de oameni în județul Satu Mare

Citând surse, jurnaliștii de la Opinie de Carei informează că un candidat la funcţia de primar al comunei Căuaş, confirmat cu coronavirus, ar fi provocat introducerea în autoizolare la domiciliu a zeci de persoane din comună cu care a intrat în contact direct în timp ce îşi aduna semnături de susţinere.

Candidatul respectiv, mai informează Opinie de Carei, se află internat în spital după ce testele au confirmat că este infectat cu coronavirus. În urma anchetei epidemiologice, a reieşit că, în ultimele zile înainte de confirmarea infectării, acesta a intrat în contact cu zeci de alegători din satele Răduleşti, Hotoan şi Ghenci, care aparţin de comuna Căuaş, în timp ce îşi aduna semnăturile de susţinere.

Cetăţenii respectivi au fost introduşi în autoizolare la domiciliu. Se pare că primul rând de teste a ieşit negativ, însă urmează ca toate persoanele să fie retestate peste câteva zile.

2 comentarii

  1. Vlad Tepes Răspunde

    Si de ce dracu nu spuneti cine-i candidatul, ca posibilii contacti sa stie, sa-si faca un test sau macar sa se fereasca de a infecta si pe altii ????????
    Daca vreti sa serviti publicul, actualizati stirea in acest sens !!!!!!!

  2. Adrian Cozma Răspunde

    De la PSD!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.