Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

După șase ani de la furt, un tânăr a fost prins și condamndat la închisoare în Vama Petea

După șase ani de la furt, un tânăr a fost prins și condamnat la închisoare în Vama Petea. Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat reprezentanților IPJ Satu Mare un cetățean român, căutat de autoritățile din Roman pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt.

Luni, 10 august, în jurul orei 12.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, N.C., în vârstă de 21 de ani, din județul Neamț.

La verificări, polițiștii au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile române, pe numele lui fiind emis, în 22 octombrie 2019, un mandat european de arestare. Judecătoria Roman l-a condamnat pe tânăr la un an de închisoare pentru comiterea a două infracțiuni de furt, fapte comise în anii 2014 și 2015.

Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Un comentariu

  1. Eu Răspunde

    Ce titlu imbecil…..de parca ar fi fost condamnat de Vama Petea….bai “jurnalistilor” , altfel ar fi sunat si era corect daca ati fi scris ca un tanar condamnat pentru fapte de furt a fost identificat si retinut in Vama Petea! Judecatoriile condamna bai…..dar na…sunteti si voi jurnalisti ca si eu Papa…sictir

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.