Ultima actualizare: azi, 18:39
Locale

FOTO. Cursurile de apă, la control! Mai multe primării din județul Satu Mare, verificate

Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă (ABA) Someș-Tisa au verificat modul în care au fost salubrizate cursurile de apă și au fost întreținute șanțurile și rigolele în localități, pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a apelor. Controalele au fost efectuate în luna august 2020, în județele Cluj, Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Sălaj.

Comisiile au verificat 191 de unități administrativ-teritoriale (U.A.T.-uri) din cele cinci județe arondate (36 – în județul Cluj, 73 – în județul Maramureș, 11 – în județul Satu Mare, 28 – în județul Bistrița-Năsăud și 43 – în județul Sălaj). 

Au fost încheiate Procese-verbale de constatare la toate U.A.T.-urile verificate, iar acolo unde s-au constatat neconformități s-a dispus reprezentanților legali remedierea acestora, respectiv îndepărtarea depozitelor de deșeuri.

,,Reiterăm faptul că primăriile au obligaţia, ca pe raza localităților, să asigure măsuri corespunzătoare pentru conservarea şi protecţia mediului, întreţinerea cursurilor de apă şi prevenirea poluării accidentale a mediului şi implicit, a cursurilor de apă.

Totodată, deşeurile depozitate în zona podurilor și a podețelor de către agenţii economici sau de către cetăţeni pot provoca inundații, prin obturarea secțiunii de scurgere a apei. 

Revenim la apelul adresat cetățenilor de a manifesta atenție mediului în care trăim. Păstrarea mediului curat și protejarea resurselor de apă stă în puterea și în responsabilitatea fiecăruia dintre noi: oameni, autorități și organizații”, spun reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa.

6 comentarii

  1. peda gogu Răspunde

    cu primari psd-isti care inca nu au trecut la pnl ? ..ca sa le mai dea un impuls sa faca miscarea

  2. Ionica Răspunde

    Lumea a 3 a. se vede educatia taranilor si cei 7 ani de acasa. Avem o tara frumoasa dar locuita de ghertoi

    • ... Răspunde

      Și nici nu se lipește de ei nimica chiar dacă au ceva vechime pe afară. Ba din contră. Orice încercare de civilizare ricoșează din ei! Poate acum cu covidul poate-poate.

    • s Răspunde

      Unii ar zice că e păcat că sunt multi unguri ce imput apele…Si unii si altii au dreptate!

  3. cetatean Răspunde

    La Tasnad de ce nu mergeti ?

  4. ... Răspunde

    Pentru că Tășnadul aparține de BH Crișuri-Ier cu sediul la Oradea. Și cum au și așa destule probleme pe Criș greu ajung în zona Tășnad. Pentru ei e ceva de genul “locul unde se agață harta-n cui” cum e Satu Mare pentru București.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.