Ultima actualizare: azi, 10:16
Locale

PNL: 2021-2025, anii dezvoltării României durabile!

Suntem pe un drum bun, iar după 6 decembrie se poate lansa cel mai mare program de dezvoltare din ultimii 30 de ani, spun reprezentanții Partidului Național Liberal.

Redăm mai jos comunicatul de presă:

,,Suntem pe un drum bun. După 6 decembrie putem lansa cel mai mare program de dezvoltare din ultimii 30 de ani. E o perioadă grea dar am reușit să facem lucruri concrete, iar rezultatele sunt palpabile.

Am corectat câteva măsuri economice care nu făceau bine economiei, am eliminat supraacciza la carburant și impozitarea contractelor part-time și o serie de taxe care erau inutile și nu aduceau nimic la bugetul țării.

Am reușit să gestionăm situația, sigur că medicii, personalul medical au toată aprecierea și sunt convins că lucrurile se vor îmbunătăți de la o săptămână la alta. 2700 noi medici sunt în sistemul nostru medical din acest an, s-a pus la punct infrastructura sanitară în multe spitale. Am alocat banii necesari pentru achiziția de echipamente și materiale sanitare necesare în regim de urgență.

IMM Invest este cel mai de succes program din ultimii 30 de ani de zile, deja sunt aproape 20.000 de firme care au beneficiat.

În primele 10 luni, prin Planul Național de Investiții și Relansare Economică, Guvernul PNL a injectat suplimentar în economie 68 miliarde lei.

16,5 miliarde lei scutiri de taxe și impozite și amânarea plăților obligațiilor fiscale curente de care au beneficiat peste 350.000 contribuabili.

7,2 miliarde lei – măsuri de sprijin pentru salvarea locurilor de muncă: plata șomajului tehnic pentru 1,4 milioane angajați în timpul stării de urgență și decontarea a 41,5% din salariu pentru cei reveniți la muncă după șomajul tehnic.

5,5 miliarde lei – rambursări de TVA.

8,6 miliarde lei în plus la cheltuieli cu investițiile în 10 luni față de aceeași perioadă a anului trecut. Prin această decizie, Cheltuielile bugetare pentru investiții au totalizat 35,4 miliarde de lei.

Investițiile publice au fost dinamizate, fie că vorbim de autostrăzi, drumuri naționale, centuri și căi ferate. Toate rețelele pan europene sunt în linie dreaptă, pe multe tronsoane de autostrăzi se lucrează și pe altele s-au finalizat documentațiile tehnice.

Au fost depuse documentații tehnice pentru spitalele regionale din Cluj, Iași, Craiova, Sibiu și în curând încep cele mai mari investiții din sănătate

Vom investi aproape 2 miliarde de euro pentru modernizarea și extinderea aeroporturilor din cadrul rețelei primare: București, Cluj, Constanța, Timișoara, Sibiu și peste un miliard de euro pentru aeroporturile din rețeaua secundară – Tuzla, Suceava, Brașov, Târgu Mureș, Baia Mare, Satu Mare, Oradea.

Cred că anii care vin trebuie să fie anii dezvoltării IMM-urilor și a economiei locale. Firmele românești sunt pilonul de bază și stâlpii economiei noastre. Fie că vorbim de mici afaceri sau producători de produse industriale noi trebuie să le arătăm susținerea și sprijinul concret.

Tinerii antreprenori trebuie să simtă că pot începe o activitate, indiferent de domeniu și trebuie să simtă că statul le este prieten și susținător.”


Sursa: PNL Satu Mare

 

 

7 comentarii

  1. Rrrr Răspunde

    Vorbe mari.Vom vedea in 2025.

    • Adi Răspunde

      Bine că nu apare şi deşteptul de Romeo Pop , un individ curat ca şi canalul de scurgere de la budă .

  2. Vitolaș Celnea Răspunde

    Blavo, PNL! Cu voi, visul meu de a fi male, poate fi lealitate!Poate ajung vice ca albu sau pleședinte ca iohannis!

  3. Sfantu Atom Răspunde

    Treziti-ma in 2025 sa ma cac pe stirea asta.
    Oricum dupa alegerile din decembrie, max 5 luni va dau si cade guvernul , indiferent de culoarea politica.

  4. Vlad Tepes Răspunde

    “…cel mai amplu program de dezvoltare din ultimii 30 de ani…” …
    cu asta v-ati sters orice urma de credibilitate, nici nu merita sa citeasca cineva ce ati mai scris pina la sfirsit.
    Chiar nu mai au candidatii un simt al masurii…?!

  5. Puiu Răspunde

    O sa cam beliti prazul ca tare prost stati in toate sondajele,sunteti si habarnisti si prosti,vreti cat mai repede sa_i punati pe toti pe functii gen loaza de beseni prostul familiei…..bai cozma da tu chiar esti prosta rau de tot!!!

  6. Covidu’ Răspunde

    Si eu cu cine votez?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.