Ultima actualizare: azi, 18:11
politica
Locale

Politică în unele şcoli din Satu Mare. Inspectoratul Şcolar: atitudini reprobabile!

Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare s-a autosesizat după ce directorii unor şcoli din judeţ s-au implicat în campania electorală şi au anunţat că angajaţii instituţiilor susţin anumiţi candidaţi.

Redăm poziţia IŞJ pe această temă:

Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare s-a autosesizat în ceea ce privește implicarea unor directori de unități de învățământ din județul Satu Mare în cadrul campaniilor electorale din această perioadă premergătoare procesului electoral privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților. Astfel, anumiți directori de instituții de învățământ s-au erijat într-o portavoce a instituției pe care o conduc și au afirmat în spațiul public, pe canalele de socializare, că angajații instituției pe care o conduc susțin în mod fățiș anumite partide politice. Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare dezaprobă, în mod vehement, astfel de atitudini reprobabile. Mai mult, sub nicio formă nu ar trebui implicați elevii în astfel de acțiuni politice sub tutela conducerii instituțiilor de învățământ.

În acest sens, Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare se detașează în mod clar și definitoriu de astfel de acțiuni politice în cadrul unităților de învățământ și atenționează conducerile unităţilor de învăţământ din judeţ cu privire la faptul că legislaţia în vigoare nu permite ca, în şcoli, să se facă politică, potrivit prevederile articolului 7 din Legea Educaţiei Naţionale, coroborate cu art. 4 din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin ordinul nr. 5.447 din 31 august 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 9 septembrie 2020, care stipulează următoarele: „În unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, precum şi activităţile de natură politică şi prozelitismul religios”.

Reamintim tuturor cadrelor didactice cu funcții de îndrumare și control că activităţile de natură politică sunt interzise în spaţiile destinate învăţământului, inclusiv în timpul sau în afara cursurilor, în vacanţe, în timpul repausului săptămânal şi a sărbătorilor legale. Totodată, adeziunea politică a acestor cadre didactice este o opțiune proprie și, sub nicio formă, nu poate implica instituția de învățământ pe care o conduc.

În egală măsură, considerăm faptul că mediul școlar trebuie să fie unul propice dezvoltarii armonioase a elevilor, independent de doctrine politice, prozelitism religios şi alte influenţe externe. Ne dorim ca principiile enunţate în Legea Educaţiei Naţionale să fie respectate cu maximă seriozitate și responsabilitate.

Sursa: IȘJ Satu Mare

2 comentarii

  1. Milițianul Răspunde

    Pai de ce se fac ore de religie în școală dacă nu e voie prozelitism religios?
    Întreb pentru un prieten…..🤔

    • cazma Răspunde

      Spune-i prietenului tău că fiecare face religie cu preot din religia lui și lasă-l pe el să hotărască dacă e prozelitism s-au nu . În rest sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.