Ultima actualizare: azi, 15:58
biserica masuri de protectie 0
Locale

FOTO. Credincioşi fără mască de protecţie în biserici. O parte dintre ei, revoltaţi

Credincioşi fără mască de protecţie în biserici. Foarte mulţi credincioşi nu poată deloc mască de protecţie în unele biserici din judeţul Satu Mare, sau nu le poartă corect, luccru care stârneşte nemulţumirea credincioşilor care poartă mască şi îşi iau măsuri de protecţie împotriva COVID-19.

Un astfel de caz ne-a fost semnalat de un cititor PortalSM din municipiul Satu Mare, care a şi făcut câteva fotografii din care se vede toată situaţia, adică oameni care nu poartă deloc mască de protecţie sau oameni care o poartă doar pe gură. Mai mult, se poate vedea cum un grup de preoţi şi cantori, fără mască, nu păstrează deloc distanţa minimă, cântând colinde.

Pericolul este cu atât mai mare, cu cât mai mulţi credincioşi au sărutat unul după celălalt aceeaşi icoană.

Toate aceste lucruri îi deranjează pe credincioşii care au mers la biserică şi şi-au luat toate măsurile de protecţie.

7 comentarii

  1. Ioana Răspunde

    Da, ma deranjeaza ca unii nu poarta masca. Din respect pentru aproapele lui care se teme de acest virus ar trebui sa poarte masca! Este o totala lipsa de respect fata de semenii lui. Iar preotii, preoti ar trebui sa dea exemplu sa-i educe pe credinciosii lor.

    • comentator Răspunde

      Spune mai bine @Ioana o rugăciune acasă. Dumnezeu te aude și ești la adăpost din punct de vedere igienic. Nicăieri nu scrie în Biblie că Dumnezeu a zis ori poruncit să clădim întru cinstirea Lui biserico-catedrale fără număr-fără număr. Știi a cui născocire e. 😱 Eu evit aglomerația, mai ales de sărbători. De preoți nu zic nimic că oricum e degeaba. Ar trebui să dea un exemplu de urmat.

  2. Satmarean 1 Răspunde

    Daca vor inchide bisericile iar se vor supara si unii si altii.

  3. cârcotaş Răspunde

    De săptămâna viitoare ăştia din imagine vin la sfinţit. La cine insistă, zice HG. Eu nu voi insista.

  4. cetatean Răspunde

    Rusine bisericii !Politia sa-si faca datoria si cu preotii ! Asteptati invitatii speciale sa va ocupati si de preoti !

    • Vaccin anticovid Răspunde

      Întrebare retorică. Oare câți polițiști în civil și poate și cu familia erau prezenți printre enoriași? Oare câți?

  5. 007 Răspunde

    Sintagma,,TURMA” folosita in religii,fara exceptie,spune totul.In rest nu puteti cere unor bipede fara constiinta si manate de instinc, sa aiba respect fata de cei de langa ei.Unde ati vazut animale sa nu se BALIGE, EXACT in mijlocul drumului si EXACT cand nu trebuia?!Noi, din pacate le cerem ceea ce ei nu au… CONTIINTA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.