Deși nu a împlinit încă 7 ani, șahistul Kovacs Balazs, de la CS Voința Satu Mare, continuă să surprindă plăcut în concursurile în care înfruntă sportivi mai mari decât el. Prin joc, sătmăreanul și-a câștigat locul în finala U10 din Concursul Național Online.
Federația Română de Șah organizează în luna ianuarie 2021 Concursul Național Online la categoriile de vârstă U10-U18. Prin această competiție se dorește selecția juniorilor pentru participarea la acțiunile FRȘah online în decursul anului 2021. Loturile naționale vor reprezenta România la diferite meciuri inter-țări, competiții internaționale și sesiuni de pregătire online.
Prima parte a concursului CNO s-a desfășurat în zilele de 23 și 24 ianuarie, reprezentând faza semifinală. De la CS Voința Satu Mare, Kovacs Balazs a fost singurul care și-a câștigat dreptul de a participa la finală.
În faza semifinală s-a jucat într-un sistem elvețian de 7 runde, ritm de joc 25 min. KO + 5 sec./ mutare. La categoria lui Balazs, Băieți U10, primii 8 au obținut biletele în ultimul act. Iar la această categorie s-au înscris cei mai mulți șahiști, 75 la număr! Sătmăreanul s-a comportat excelent, iar după 7 runde a încheiat pe locul 7 cu 5 puncte. Cu un pic mai multă atenție, la ultimul meci, Balazs putea să se impună și să încheie concursul pe locul 2, cu 6 puncte. Dar chiar și așa a reușit să se califice în finala celor mai buni băieți U10 din țară. De precizat că Balazs împlinește abia anul acesta vârsta de 7 ani, iar în ceea ce-i privește pe șahiștii de sub 8 ani, de la acest turneu, sătmăreanul a fost primul.
Urmează acum faza finală care va avea un sistem hibrid. Șahiștii vor juca în sistem turneu închis, 7 runde, sub supraveghere, în zilele de 30 și 31 ianuarie. Conform organizatorilor, ritmul de joc va fi de 25 min. KO + 5 sec./mutare
Programul finalei:
- Sâmbătă, 30 ianuarie: runda 1 – ora 10:00, runda 2 – ora 12:00, runda 3 – ora 16:00.
- Duminică, 31 ianuarie: runda 4 – ora 10:00, runda 5 – ora 12:00, runda 6 – ora 16:00, runda 7 – ora 18:00.
Sportivii secției de șah de la CS Voința Satu Mare sunt antrenați de Ciprian Muntean și Margareta Sarivan.
Bravo! Ţine-o tot aşa! Şahul modelează mintea şi caracterul.