Sentință definitivă în cazul crimei care a șocat populația a două județe, Maramureș și Satu Mare. Curtea de Apel Cluj a menținut pedeapsa de închisoare pe viață în cazul ucigașului lui Carmen, titrează Actualmm.
Autorul abominabilei crime a fost nimeni altul decât iubitul fetei, băimăreanul Cristian Mihai C., în vârstă de 21 de ani. Acesta a muncit în Olanda până la începutul lui 2020, când s-a întors în țară. Atunci a cunoscut-o pe Carmen Tătăran, în vârstă de 18 ani, de loc din Pomi, dar care studia în Baia Mare. S-au întâlnit de câteva ori, însă nimeni nu bănuia ce avea să se întâmple.
La scurt timp după dispariția tinerei, în 5 martie, la ora 16.00, ea ar fi fost sechestrată de băiat și dusă pe câmpul dintre localitățile Dorolț și Altea, nu departe de Vama Petea. Aici, individul a bătut-o cu bestialitate cu ajutorul unui corp contondent până când a lăsat-o fără suflare. Apoi, a îngropat-o fără a avea remușcări pentru fapta sa. Aflând că anchetatorii sunt pe urmele sale, a vrut să fugă cu avionul, de la Cluj, iar apoi cu microbuzul, prin Vama Petea. Nu a reușit, însă, fiind oprit de oamenii legii în punctul de trecere al frontierei din județul Satu Mare.
În realitate, dispariția ei a fost sesizată în mod oficial în data de 6 martie, iar în 7 martie a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate, suspiciunea fiind că tânărul cu care se întâlnea este autorul faptei. În data de 8 martie, s-a dispus efectuarea continuării urmăririi penale față de Cristian. Speranța era că adolescenta va fi găsită în viață. Până la momentul în care a fost oprit de anchetatori în PTF Petea, în dimineața zilei de 9 martie, aceștia nu s-au întâlnit cu ucigașul. Abia atunci, în punctul de trecere a frontierei, i s-a adus acestuia la cunoștință urmărirea penală și s-a dispus extinderea acesteia pentru omor.
Ulterior, suspectul i-a însoțit pe anchetatori la locul în care era îngropată și chiar s-a spus că râdea în timp ce povestea cele întâmplate, astfel că au existat suspiciuni că se afla sub influența unor substanțe interzise. În martie, atunci când se afla în arest, ar fi dat foc la celula în care se afla în arest, fiind necesară intervenția pompierilor. Nu a pățit nimic grav, însă. La mijlocul lunii decembrie, instanța băimăreană a anunțat pedeapsa în cazul crimei abominabile: închisoare pe viață. Sentința a fost atacată cu apel, astfel că dosarul a ajuns la Curtea de Apel Cluj. În cursul acestei săptămâni, a venit și decizia: instanța clujeană a menținut pedeapsa. Redăm mai jos soluția pe scurt.
Sursa: ActualMM
La multi ani si pwle-n cur ii doresc
Subscriu!
Uuuuuu sa mai plătim ptr el !!!,ceva mai bun ptr calitatea lui !!!! Ceva Țepeș nu se găsește ptr el !!!!
Ce bine ar sta in doua galeti de beton pe fundul Dunarii.
Pentru aceeași faptă, omor din culpa, boschetarul Anderson care a ucis acel tânăr lângă Ali Baba, a primit doar 25ani (având și antecedente). Nu spun că acest tânăr nu merită pedeapsa, dar totuși, justiția este cam de rahat.
De unde ştii care i-a fost atitudinea în timpul procesului? Poate a râs când a fost întrebat dacă regretă. Poate a ameninţat judecătorii sau alte persoane. Oricum omorul a arătat un criminal fără scrupule. A omorât ca fapt divers.
Despre boschetarul criminal nu s-a putut dovedi că a avut discernământ și sigur nu conștientiza gravitatea faptei, fiind un atac spontan provocat de o posibilă criză psihotică.
Pe de altă parte, criminalul fetei avea discernământ, și-a premeditat fapta și și-a îngropat victima, încercând să se sustragă prin fuga din țară!