Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

FOTO. Oamenii din Ardud au alungat spiritele rele și iarna

Sâmbătă, 13 februarie la Ardud a avut loc sărbătoarea şvăbească numită “Funka”. După săvârşirea Vecerniei, toţi şvabii s-au adunat pe câmp, la ieşirea din Ardud spre Gerăuşa, unde au aprins un foc mare şi au aruncat discuri din lemn în flăcări, numite şaibe.

După obicei, localnicii au aprins o cruce înaltă din lemn şi paie, pentru alungarea spiritelor rele din zonă şi a iernii. Conform tradiţiei, crucea trebuie să fie doborâtă de flăcări, iar odată ajunsă la pământ, ea va aduce noroc şi prosperitate pentru locuitorii zonei care se află în partea de oraş înspre care a căzut.

Un alt obicei este acela de a se face un foc mare pentru fata bătrână a satului, pentru a reuşi să se mărite în acest an. Totodată, tinerii înroşesc şaibe, pe care încearcă să le arunce cat mai departe, în speranţa că relaţia actuală va rezista cât mai mult în timp.

Potrivit tradiţiei, în cazul în care obiectul se opreşte undeva aproape de tânăr, atunci el se desparte de iubita lui. Această practică a fost exersată şi de copii, cu scopul de a căpăta îndemânare, pentru ediţiile viitoare ale sărbătorii.

2 comentarii

  1. Strudel Răspunde

    Care “svabi”,ca au plecat toti cati au mai fost ?!

  2. radical2 Răspunde

    Astia-s aia care nu cred in covid , dar cred in alungarea spiritelor rele si a iernii :)))))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.