Ultima actualizare: azi, 14:33
Locale

FOTO/VIDEO. S-a urcat băut la volan și a rupt cu mașina un stâlp. S-a ales cu dosar penal

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare a dat publicității primele concluzii în cazul accidentului produs ieri seară în municipiul Satu Mare. Un șofer băut la volan a derapat cu mașina într-o curbă, s-a izbit de o bordură și a rupt un stâlp de iluminat.

Ce spune Poliția:

Ieri, 18 februarie, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au efectuat cercetări în cazul unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale care s-a produs în jurul orei 20.30, pe strada Henri Coandă din Satu Mare.

Astfel polițiștii au identificat un tânăr, de 24 de ani care s-a aflat la volanul autoturismului implicat în accident, acesta fiind sub influența băuturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.