Bistro Lisa – un local ca la ţară cu pretenţii de oraş

Pentru acest episod al rubricii “Unde mâncăm?” am ales să testăm pentru dumneavoastră localul de pe strada Iuliu Maniu, Bistro Lisa, un nume care ar fi trebuit să ne dea de gândit la ce ne va aştepta, încă înainte de a intra.

 Primul pas făcut după ce am intrat pe terasa localului, ne pune pe gânduri dacă să înaintăm şi să ne aşezăm la o masă, sau mai bine, să facem cale întoarsă. Nu ne place deloc ambianţa din local, dar totuşi, am decis să rămânem în speranţa că vom fi plăcut surprinşi în continuare.
De îndată ce ne aşezăm o doamnă vine prompt să ne ia comanda. Îi spunem că am dori să mâncăm ceva şi am vrea să consultăm meniul. Până să ne hotărâm ce vrem, am cerut de la bar o sticlă de apă plată, una carbogazoasă şi un Sprite. 

Pe prima pagină a meniului aflăm că în local sunt preparate de mâncare care nu apar pe listă. O întrebăm pe doamna venită să ne ia comanda, despre ce preparate este vorba. Ne spune: costiţe de porc la cuptor cu varză călită. Colegii mei comandă două astfel de porţii dar eu nu am curajul să mă risc şi comand o porţie de cartofi prăjiţi cu caşcaval pane. Da, ştiu! Cam anostă alegere.

Câteva ventilatoare obosite încearcă să mai răcorească atmosfera, dar nu fac altceva decât să învârtă aerul cald de afară.

 În timp ce aşteptăm să vină mâncarea comandată trecem în revistă ştirile, dându-i de înţeles prin prisma discuţiilor – în mod involuntar – femeii care ne servea, că lucrăm în presă. Aceste momente de aşteptare a viitorului festin, s-au dovedit numai bune pentru a inspecta şi a observa toate neregulile, fără a avea intenţia de a fi maliţioşi, mai ales, că am fost acuzaţi în urma celorlalte episoade de acest lucru. Însă, nu putem să închidem ochii la condiţiile igienice din local, care, cu siguranţă, nu denotă o preocupare obsesiv-maladivă pentru curăţenie a personalului. Pe masă se afla o faţă de masă, apoi o altă faţă de masă în formă de romb şi peste, nişte plasticuri. 

Respectivele plasticuri erau de o culoare crem, parcă special făcute aşa, pentru a camufla bucăţica de carne (piept de pui uscat) de pe masă, observată doar din cauza încăpăţânării unei muşte de a roi în jurul ei, altfel avea toate şansele să treacă neobservată, datorită culorii, ce-i conferea, asemenea unui veritabil cameleon, capacitatea de a se camufla pe plasticul de o culoare asemănănătoare.

Acest incident ne face să fim şi mai atenţi în jurul nostru, astfel că observăm în sticluţa cu oţet din oliviera de pe masă, numeroase furnici şi alte insecte. Totuşi, la una ca asta nu ne-am fi aşteptat. 

Parcă pentru a ne reveni din stupoarea care ne-a cuprins văzând insectele din olivieră, sau nu, pe lângă noi trece doamna care ne-a servit, împingând un cărucior. Huruitul roţilor creându-mi, mie cel puţin, senzaţia că sunt următoarea victimă dintr-un film de groază, realizat de asiaticul James Wan. Acest sentiment fiind amplificat de buchetele de flori ofilite de pe toate mesele din local. Mă liniştesc, văd că respectivul cărucior este folosit doar pentru a aduce mâncarea comandată şi nu pentru cuţitele de diferite mărimi, pregătite pentru a fi folosite la propria-mi tranşare, scenă care îmi aduce aminte de filmul lui Haneke, în care Michael Pitt îşi întreabă victima, ce preferă pentru a fi ucisă, “cuţitul mic sau cuţitul mare”?  Trezit de clinchetul unui clopoţel (prin care nişte clienţi au chemat-o pe ospătăriţă) din reveria indusă de conexiunile pe care mintea mea le făcea cu scene din filme, am observat că, de fapt, localul în care ne aflam seamănă cu unul de la sat, fără prea multe condiţii, cu muzică ba etno, ba latino-americană, însă preţuri pe măsura unuia de oraş. Bine, ştim că am intrat într-un bistro, ceea ce ar fi trebuit să ne dea de gândit, după cum spuneam în introducere. 

Mâncarea ne este servită destul de repede, la fel de repede am şi îngurgitat-o, deranjaţi doar de muştele care roiau în jurul nostru fără nicio jenă. Despre mâncare, putem spune că bucătarul şi-a dat toată silinţa, mai ales, că ospătăriţa cred că l-a înştiinţat despre ocupaţia mesenilor pentru care avea să gătească. Am uitat să menţionez că, în loc de varză, colega mea a cerut cartofi piure. Pentru a ne arăta de câtă ospitalitate pot da dovadă, fapt ce îl apreciem, cei doi colegi au primit şi varză şi cartofi la costiţele de porc la cuptor. Ce mai, câtă generozitate domnule!
 

Preparatele aduse au fost destul de bune, ca la „mama acasă”, excepţie făcând cartofii mei prăjiţi, care au fost totuşi, cam prea… prăjiţi. De asemenea, porţiile au fost destul de mari deşi am comandat porţii mici.
 

Am mai zăbovit puţin în poveşti despre chestiunile „arzătoare” ale zilei, cum ar fi moartea artistei Mădălina Manole, reducerea numărului de subprefecţi şi secretari de stat, după care am cerut să ni se aducă nota de plată. Am plecat din local destul de confuzi despre ce vom scrie, pe de o parte condiţiile igienice, sau mai bine zis lipsa acestora – reprezentând un adevărat minus, pe de altă parte mâncarea, servirea, promptitudinea, ospitalitatea şi generozitatea – un avantaj important. Vă lăsăm pe voi să hotărâţi dacă veţi călca pragul acestui local.
 

Nota: 2 ape minerale – 6 lei, un Sprite – 4 lei, două porţii de costiţe de porc la cuptor – 31 lei şi o porţie de cartofi prăjiţi cu caşcaval pane 15.50 lei.

Preţ final: 56,50 lei