Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

A vrut să se sinucidă la 24 de ani. Polițiștii l-au convins că viața merită trăită

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a vrut să se sinucidă în cursul serii de sâmbătă de pe podul tehnologic din municipiul Satu Mare. Mai multe patrule de polițiști s-au deplasat la fața locului și l-au convins să renunțe la gestul său. 

„Aseară la ora 22.15, Poliția Municipiului Satu Mare a fost sesizată cu privire la faptul ca un satmarean, de 24 de ani, ar avea intenția sa se arunce de pe podul tehnologic din Satu Mare cu intenția de a se sinucide. La locul indicat au fost dirijate patrulele de poliție aflate in serviciu, care in urma discuțiilor purtate cu tânărul de 24 de ani, l-au determinat sa renunțe la gestul sau, respectiv sa colaboreze cu organele de poliție. Persoana in cauza a fost condusă la Spital in vederea acordării îngrijitor medicale și asistenta de specialitate.”, a declarat Paula Gabor, purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare pentru PortalSM

9 comentarii

  1. Romanistan citizen Răspunde

    Sper că cel salvat a fost încălțat cu ocazia asta măcar cu 3 amenzi:
    – tulburarea ordinii și liniștii publice
    – nepurtarea măștii
    -lipsa declarației pe proprie răspundere
    Ca să simtă omul în ce țară trăiește!
    Mă aștept să mai primească și factura pentru acțiunea de salvare.
    La final probabil va avea grijă ca tentativa să reușească. Republica bananieră Romanistan.😱🤮💩🤯

    • Golf Răspunde

      Deviantule, după părerea ta ar trebui amendați și părinții pentru că l-au făcut. Multe scroafe au fătat mulți hateri devianți ca tine…

      • Romanistan citizen Răspunde

        @Golf, sunt prieten de al tău pe tema covidului, acum mi-am schimbat nickul dar tot anticovid şi antivaccin sunt, cu ce te-am supărat?

        • Romanistan citizen Răspunde

          Boul tot bou rămâne. Acum eu am ajuns să fiu de altul? Că nu e scris de mine!
          @Golf, dacă faci un minim efort și te uiți la emoticoanele de la sfârșitul comentariului meu original îți vei da seama că intenția era să glumesc. Dar asta e!

    • Bogu Răspunde

      Acel individ, lafel ca si tine, are nevoie de tratament de specialitate. La tine e probabil caz de psihiatru.

    • hAuleuMaica Răspunde

      Acel băiat are nevoie de psiholog, în primul rând,iar ție dacă așa gândești , iți trebuia de ieri

  2. hAuleuMaica Răspunde

    @Romanistan
    La tine se referea articolul meu,și la PUNCTE PUNTE*,care zilnic se se rebotează
    dar tot EL rămâne

    • Romanistan citizen Răspunde

      Te-ai trezit la 3 zile distanță să dai și tu o replică? Mă rog la ce? Și de ce? Te simți vizat cumva? Eu am glumit. A fost și ceva sarcasm acolo. Dacă nu pricepi e treaba ta. În rest pace să fie cu tine fiule!
      PS. Să nu cumva să crezi că autoritățile noastre nu sunt în stare de asemenea fapte. Adică amendă. S-a mai auzit că cel care avea nevoie de ajutor și a sunat la 112 a fost amendat. Amendat că așa aveau ei chef. Asta serios spun. Și apelul la 112 a fost pe bune și cu caz confirmat. Îți doresc să nu afli pe propria ta piele. Ceva de genul:” Te-a jefuit? Păi de ce te-ai lăsat? Tu ești de vină!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.