Ultima actualizare: azi, 16:46
Locale

Radu Panait a depus primul proiect legislativ. Reglementează o situaţie stupidă din România

Deputatul Radu Panait a depus astăzi primul proiect legislativ în calitate de deputat ales. Acesta reglementează un lucru stupid care se întâmplă în România, şi anume persoane cu handicap ireversibil sunt obligate să se prezinte în fiecare an la comisia pentru stabilirea drepturilor persoanelor cu handicap să demonstreze că au acel handicap.

Adică o persoană fără o mână sau fără un picior sunt obligate în fiecare an să se deplaseze la comisia respectivă şi să demonstreze că au handicap.

Prin propunerea deputatului Radu Panait, comisiile vor fi obligate să acorde certificat de handicap pe perioadă nedeterminată de timp tuturor persoanelor care suferă de un handicap ireversibil.

“Am venit azi în fața voastră să vă amintesc că suntem norocoși. Norocoși că suntem sănătoși, că suntem în deplinătatea aptitudinilor noastre fizice. Pentru asta trebuie să fim recunoscători.

Dar am venit și să vă mai îndrept atenția către cei mai puțin norocoși. Cei care au diferite probleme de sănătate în urma cărora și-au pierdut o mână, un picior sau cei care au avut neșansa să se nască așa. Știu că nu este un subiect dezirabil sau plăcut. Unii dintre voi ați prefera să vorbim despre moțiuni, dacă vorbim de colegii de la PSD, sau despre patriotism, dacă vorbim despre colegii de la AUR. Dar aceste teme nu reflectă realitatea celor despre care vă spuneam. Pe ei îi interesează să se poată deplasa, mici satisfacții în viața de zi, nu să se târască odată la unul sau doi ani și pe la comisie pentru stabilirea gradului de handicap.

Prezentare la comisie care le produce, poate, umilință. Pentru că ce sens are să se prezinte la o comisie care să îi întrebe periodic dacă cumva le-a crescut mâna sau piciorul? Vă dați seama de absurdul situației? Știu că legea 448/2006, cea care stabilește drepturile persoanelor cu handicap, a fost modificată în 2012. Mai știu și că există un ordin comun al ministrului muncii și justiției sociale și al ministrului sănătății în 2019, care reglementează caracterul permanent al certificatului de handicap pentru acești oameni. Cu toate acestea, mi-au fost semnalate cazuri când reglementările legale nu se respectă. Când membrii comisiei de evaluare s-au purtat fără empatie și fără respect față de acești oameni necăjiți. Gândiți-vă cum ar fi dacă în această situație ar fi fost un copil sau un părinte al vostru. Cum v-ați simți? Către cine s-ar fi îndreptat sentimentul de neputință și de revoltă? Haideți să dovedim că ne pasă și de acești oameni! Haideți să facem ce ține de noi să îi ajutăm! Putem să modificăm legea în așa fel, încât aceste situații să nu se mai repete!”, a spus Radu Panait.

9 comentarii

  1. Adi Răspunde

    Prima reglementare ar trebui făcută cu tine.Asta este proiect , bani de șosele, bazin de înot, grădinițe, spitale, nu gargară populista, fiu de procuror .

    • alazor Răspunde

      @Adi Știi să citești?

    • Mircea Răspunde

      Doamne ce proiect nu le este rușine, demagogi și gargaristi de doi bani , fii de securiști care dezinformează .

      • c-block Răspunde

        Din păcate de mult le au în sânge. Când ziceam cu ocazia campaniei pentru alegerile locale că USR va fi o mare-mare dezamăgire unii postaci mi-au sărit în cap. Acum au dispărut că se ocupă contracost cu covidu. Eu și atunci am zis că îmi doresc să nu am dreptate dar se pare că iar am. Avem cel puțin doi oameni din județ în parlament care nu știu ce fac. Cristescu știu ce face, scandal. Dar restul de doi de la USR nu știu. Această inițiativă nici măcar nu e ceva foarte prioritar pentru guvernanți. Mai mult ca sigur va dormi într-un sertar.

    • Dorin Răspunde

      Precis că șeful lui de partid Barna are experienta în deturnarea fondurilor de la persoane cu dizabilități, i-a dat ordin acestui individ profesor de muzică să facă puțină gargară .Afon rău deputatul nostru .

    • Ioan Răspunde

      M…..e USR

  2. dr.Raed Răspunde

    initiativa este foarte buna,daar sanse sa treaca sunt mici,iti dai seama cati nefacatori de nimic,comisii,cumetrii si nepoti traiesc dupa persoanele cu handicap

  3. Cetateanul Răspunde

    Da, un lucru pozitiv, de apreciat !

  4. ... Răspunde

    Nu vă amăgiți. Nu cred că se va aproba. Acele referate sunt pe bani grei de la 40 până la 150 RON, depinde despre ce e vorba. E o tâmpenie să trimiți unul într-un picior la medic și la comisie mai ales acum în pandemie dar vedeți voi statul român să nu mai vrea acei bani pentru referate încasate? Sunt bani mulți în joc. Mira-m-aș.😱🤮

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.