Ultima actualizare: azi, 08:28
Locale

FOTO. S-a semnat contractul de reparații și întreținere a străzilor din municipiul Satu Mare

Primarul Kereskényi Gábor a semnat contractul privind lucrările de reparaţii şi întreţinere a străzilor din municipiul Satu Mare. Este vorba despre un acord cadru pe patru ani, perioada 2021-2025, licitația organizată de Primărie Municipiului Satu Mare fiind câștigată de firma ARL Cluj.

Edilul municipiului, Kereskényi Gábor a cerut constructorului ARL Cluj ca lucrările să fie executate într-un ritm alert și să fie de calitate.

Astfel, Primăria Satu Mare va relua lucrările de reabilitare a străzilor, aleilor, trotuarelor și modernizarea unor noi artere din municipiu. Lucrările obișnuite de plombare vor începe săptămâna viitoare si vor fi desfășurate în mai multe zone ale orașului, pe străzile cu probleme.

,,Timp de patru ani am avut o colaborare bună cu Diferit Cluj, astfel că avem așteptări mari de la noul executant, mai ales că este vorba despre o firmă mare. Anul trecut am reabilitat 25 de străzi și trotuare, ritm pe care vrem cel puțin să-l menținem în perioada următoare”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.

ARL Cluj, membră a grupului austriac Strabag, a avut în 2019 o cifră de afaceri de 42,8 milioane de euro şi un număr mediu de 265 de angajaţi.  Firma își desfășoară activitatea în șapte județe, respectiv Satu Mare, Cluj, Alba, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Bihor și Sălaj.

 

 

 

18 comentarii

  1. alunis Răspunde

    sa vedem cand se va face strada amurgului, drum lazuri

  2. radical2 Răspunde

    Daca se repara ca in Carpati 2, e doar o risipa de bani. Strazi finalizate anul trecut in toamna. Deja sunt borduri rupte, gropi in asfalt pe Dorna, sistem de colectare a apei inexistent. Cand ploua se fac balti imense. Si de la primarie nu e tras nimeni la raspundere. Cum se poate una ca asta? Cine a receptionat aceste lucrari de rahat? Stim ca nu suntem intr-o zona draga domnului primar, lui ii place Titulescu ,14 mai… unde stau mai multi etnici Maghiari. Dar chiar daca in zona noastra se fac investitii putine, am astepta macar sa se faca lucrari decente.

  3. Romanistan citizen Răspunde

    Etnicii maghiari trăiesc în orașul Satu Mare. Unde stai tu sunt niște cartiere construite pentru voi. Înainte acum 30 de ani acolo era câmp sau pășune. Dar tot e mai bine decât în bordeie săpate-n pământ, nu Sârmă?

  4. zelenac Răspunde

    Am impresia ca sunteti invidiosi pentru că primarul maghiar a făcut mult mai mult pentru oras decât tot neamu vostru …..ia ganditi un pic ???!!!!!!

  5. Cetatean Răspunde

    intr-adevar acest primar a facut ceva. Dar din păcate subalternii lui nu fac nimic. Va rog verificați str. Petru Bran. În toamna a fost reabilitata. Sunt locuri unde bordura NU EXISTA.Altele în care are 2-3 cm. În multe locuri se pierde în asfalt
    Chiar nimeni nu recepționează aceste lucrări?? Va rog verificați cine le-a recepționat și imputa-ti-i lucrarea. E păcat de banii dati dacă finalitatea e un mare rahat.

  6. Romanistan citizen Răspunde

    Văd că evidentul deranjează. Nu am ce face chiar dacă unora nu le convine. Eu doar v-am spus verde-n față. Nimeni nu vă dă afară (nici nu e ceva fezabil) dar încercați să vă comportați ca om de oraș civilizat. Măcar câteodată.
    Ps. Ați avut primar român și nu o dată. Vă rog să comparați ce au făcut ei. Nici nu sunt leșinat de actualul dar se lucrează după un sistem vizibil și nu aiurea pompieristic gen Coica.
    Să aveți o zi mai bună. Și nu uitați că toți trăim în același oraș.

    • radical2 Răspunde

      Nu e vorba de ce etnie e primarul. Din pacate inca creierul vostru e setat pe chestiunea asta . Eu sunt de generatie mai noua, NU ma intereseaza acest aspect. Am spus ca lucrarile din carpati 2 sunt de proasta calitate. Lucrari facute in mandatul lui Kereskeny Gabor, anul trecut in toamna. Nu a trecut nici 1 an si au aparut gropi in asfalt. Mergeti si convingetiva singuri daca nu credeti. E clar ca nu sa facut o inspectie tehnica serioasa acolo. Si de vina e primaria. … Ce spun eu, ce intelegi voi…vai de capu vost. Pe de alta parte trebuie sa fii tare prost sa nu observi o tendinta a alocarii banilor spre investitii in zonele mai putin populate precum zona Titulescu, Baritiu… Si investitii mai putine, sau mai de proasta calitate in M17, C2. De ex. De ce faci ditamai parc la periferie in zona Solidaritatii. O zona mai putin populata, si nu faci in zona de cartiere unde locuiesc mai multi oameni si exista o mai mare aglomerare urbana. Cum poti tu ca specialist in primarie sa nu te gandesti la acest aspect. E clar ca decizia e subiectiva. Si nu mai vreu sa continui.

      • radical2 Răspunde

        O zona buna era intre dig si Biserica de langa Lidl.

      • Romanistan citizen Răspunde

        Tu faci trimitere și nu eu că în anumite zone unde trăiesc preponderent Maghiari nu ar fi astfel de probleme. Dar pe această cale te înștiințez că și acolo se lucrează cu aceeași calitate. Adică îndoielnică. Deci ai vrea tu să fii de nouă generație dar nu poți păși în afara umbrei tale inițiale. De fapt e lăudabil că măcar ai încercat. Ai o steluță de la mine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.