Ultima actualizare: azi, 11:46
Locale

Primarul care a obținut peste 80% pentru PSD la fiecare alegeri, destituit din funcție

Primarul care a obținut peste 80% pentru PSD la fiecare alegeri, destituit din funcție. Unul dintre primarii PSD Satu Mare cu cel mai mare scor la alegeri, Toma Betea, a fost destituit din funcție în urma unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a ordinului semnat de către prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamas.

Agenția Națională de Integritate (ANI) l-a găsit pe acesta incompatibil. Potrivit ANI, Toma Betea s-a aflat în conflict de interese administrativ întrucât a încheiat un contract de închiriere cu Betea T. Vasile Florin Persoană Fizică Autorizată, în cadrul căreia fiul său deține calitatea de persoană fizică autorizată.

Comuna Racșa, condusă de Toma Betea de ani de zile, este un fief al PSD în care social democrații obțin peste 80% la fiecare alegeri. Toma Betea a câștigat alegerile pentru Primăria Racșa, în anul 2010, cu 83,77%. Comuna Racșa este printre comunele unde PSD a obținut cele mai mari scoruri și la nivel național.

“Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003 și art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004”, precizează ANI.

După emiterea dispoziției de încetare a mandatului primarului Toma Betea, atribuțiile vor fi preluat de către viceprimar, potrivit legislației.

 

 

 

6 comentarii

  1. Sâcă Răspunde

    Mare infracțiune.!!!!!!!

  2. H&R Răspunde

    Viceprimar tot din PSD?

  3. P. S. D. satu mare Răspunde

    Vai de capul achitatului.
    Ce supărat o să fie,pana va primi o plăcută suedeză,dupa care o să-i treacă.

  4. Răcșanul Răspunde

    Sa-i beliti **** voi la betea toma

    • c-block Răspunde

      Mai știu eu pe unul de la Călinești-Oaș care între timp nu mai e așa young &restless și s-a mai liniștit. Dar înainte a reușit să blocheze ani buni bugetul comunei. Ăsta se crede faraon pe tarlaua lui. La ce folosește? Să scrieți acolo în articol și cum se procedează ca să iasa BT iar primar. Se dă fir în țară și în lume ca tot răcșanul (ăla de la care să nu cumva să cumoeri un cal) să vină acas’ la vot. Să vezi tu cum veneau oamenii acasă cu autocare întregi inclusiv din UK! Apoi după vot pauză totală și satul iar e gol!

  5. Răcșanul Răspunde

    Eu am făcut deja. Poate nici nu va las sa faceți așa ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.