Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

Studenții UBB care folosesc căminele peste vară, în regim hotelier, trebuie să se vaccineze

Universitatea ”Babeş-Bolyai” anunță că studenții care doresc să folosească peste vară căminele în regim hotelier, trebuie să se vaccineze anti-Covid. Cei care au activități didactice obligatorii nu sunt condiționați de vaccin.

,,Această decizie, luată în spiritul autonomiei universitare, prin analogie cu reglementări similare din alte domenii, este necesară pentru a nu crea premisele unor focare COVID-19 în căminele studențești peste vară, care ar afecta atât orașul, cât și începerea anului universitar 2021-2022 (inclusiv cazarea studenților)”, arată conducerea universității într-un comunicat.

Universitatea precizează că intenționează ca următorul an universitar (2021-2022) să se desfășoare în format clasic, cu prezența fizică a studenților la cursuri.

În situația în care vaccinarea nu se poate realiza ca urmare a unor condiții medicale, atunci se aplică măsuri alternative pentru a permite cazarea (testare periodică, gruparea căminelor etc.).

,,Vom analiza la următoarea ședință a Consiliului de Administrație dacă vaccinarea poate să fie înlocuită (nu doar ca măsură excepțională) cu prezentarea periodică a unui test și/sau cu dovada trecerii prin boală”, spune rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Totodată, rectorul UBB spune că universitatea va oferi ajutor studenților să se vaccineze, ”astfel încât să putem reveni cât mai curând la condițiile normale, firești de cazare și studiu”.

Sursa: Biziday

Un comentariu

  1. adina Răspunde

    Conditiile normale ar fi daca nu ati obliga oamenii la vaccin, unii au trecut prin boala ,altii au probleme medicale legate de tensiune, circulatie..etc si se tem sa se vaccineze.Ce-i cu propaganda asta?!!!!!!!Si vaccinatii transmit boala la fel ca ceilalti,si ei fac boala cu sau fara vaccin,..au murit si vaccinati si nevaccinati..rusine..totul pana la bani..regret ca am votat asemenea specieme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.