Ultima actualizare: azi, 18:11
Locale

Bilanțul Poliției în minivacanța de Rusalii: sute de amenzi și peste 50 de permise reținute

Peste 650 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare pe parcursul minivacanței de Rusalii. De asemenea, oamenii legii au reținut peste 50 de premise de conducere.

De la începutul minivacanței, poliţiştii sătmăreni au fost permanent prezenți la datorie pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, a evenimentelor rutiere, combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, dar și pentru fluidizarea și siguranța traficului rutier, pe raza judeţului.

Astfel, în perioada 18 – 21 iunie, polițiștii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat activități pentru combaterea infracționalității stradale și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat peste 220 de sancțiuni contravenționale, la Legea nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, în valoare de aproximativ 62.000 de lei.

De asemenea, în perioada mai sus menționată polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au acționat pe principalele artere din județ, cu scopul a reduce riscul rutier, a preveni evenimentele rutiere și a combate conducerea pe drumurile publice a autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

În urma activităților desfășurate au fost aplicate peste 430 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 145.000 de lei, pentru nerespectarea normelor rutiere.

De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 55 de conducători auto, astfel:

  • 23 de conducători auto au fost depistați de polițiști sub influența băuturilor alcoolice;
  • 17 conducători auto au fost filmați și înregistrați de aparatul radar circulând cu viteze care au depășit viteza maximă admisă cu peste 50 km/h;
  • 7 șoferi au efectuat depășiri neregulamentare;
  • alte 8 permise de conducere au fost reținute pentru alte abateri săvârșite la regimul rutier.

Tot în urma activităților desfășurate au fost ridicate și 14 certificate de înmatriculare.

Totodată, în această perioadă, pe lângă dispozitivele de siguranță publică și poliție rutieră, au acționat și polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase și acțiuni speciale.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.