Ultima actualizare: ieri, 18:50
Locale

FOTOGALERIEI. Ziua Drapelului Național, sărbătorită în municipiul Satu Mare

Ziua Drapelului Național, sărbătorită în municipiul Satu Mare. Prefectul Altfatter Tamás, întâmpinat de Armata Română ca persoana oficială, a deschis prin salutul Gărzii de onoare manifestările dedicate Zilei Drapelului Național care s-au desfășurat astăzi, 26 iunie 2021 la Monumentul Ostașului Român din Pța V. Lucaciu, municipiul Satu Mare.

Alături de el s-au aflat subprefecții Lavinia Kiss și Radu Bud, președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba și vicepreședintele Valer Beseni, primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor și viceprimarul Adelin Ghiarfas, parlamentari, șefii structurilor Ministerului Apărării Naționale și a Ministerului Afacerilor Interne.

Ceremonialul a început ieri, 25 Iunie 2021 începând cu ora 18,00 când Drapelul a fost coborât de pe catarg și înmânat reprezentanților Bisericii Ortodoxe pentru sfințire. Astăzi, începând cu ora 9,30 la Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” preoții au săvârșit slujba de sfințire a Drapelului, acesta fiind înmânat Armatei Române pentru a fi reînălțat pe catarg.
Înălțarea pe catarg a Drapelului României, odată cu rostirea rugăciunii de sacralizare, s-a făcut în acordurile Imnului Național. Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Gărzii de onoare, în prezența unui public numeros.

Un comentariu

  1. Observator Răspunde

    Sâmbătă au avut loc manifestări organizate de Instituția Prefectului și Garnizoana Satu Mare, pe tema sărbătoririi Zilei Drapelului Național. Participare puțină. Strict în limita fișei postului.
    Dar, în postarea inițială de pe FB-ul CJSM, apăreau ieri 3+14 imagini. Dintre acestea, în 3 imagini erau postați: Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Primarul Municipiului Satu Mare și Prefectul Județului Satu Mare,, în care se arăta, conform protocolului, sărutarea Drapelului României. Au primit pe pagina de FB a CJSM 42 like-uri. Dar azi surpriză. A avut loc o modificare a paginii de FB, în sensul că au tăiat din poze, de la +14, în trei pași la: +11, +5 și în final +11. Dar, în mod cert, azi sunt eliminate cele în care cei trei demnintari de națioalitate maghiară (Pataki, Kereskeniy și Alfatter) au sărutat, conform protocolului, Drapelul României.
    Întrebări:
    1. Este corect să schimbi pagina de FB a unei instituții, CJSM în speță, după ce ai luat suficiente like-uri (42) de la cetățeni de etnie română?
    2. Ce mesaj vor să transmită demnitarii maghiari din județ, dacă nu mai vor să apară în imagini în care sărută drapelul național?
    3. Tot timpul joacă teatru demnitarii maghiari din județul Satu Mare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.