La data de 9 Iulie, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au organizat și desfășurat o actiune în sistem integrat împreună cu Serviciile Rutiere din cadrul I.P.J. Bihor si I.P.J. Arad.
Scopul acțiunii a fost combaterea nerespectarii regimului legal de viteză, a depășirilor neregulamentare, precum și pentru prevenirea evenimentelor rutiere și reducerea riscului rutier pe principalele artere de circulatie.
În urma activităților desfășurate de către polițiștii rutieri din cadrul celor trei județe, au fost aplicate 124 de sancțiuni contravenționale, în comun, din care 86 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Totodată au fost reținute 41 de permise de conducere, în comun, din care 29 pentru viteză, 8 pentru depășiri neregulamentare, 3 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și unul pentru cale ferată.
În urma desfășurării activităților specifice, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au aplicat 37 de sancțiuni contravenționale și au reținut 28 de permise de conducere.
Sursa: IPJ Satu Mare