Ultima actualizare: azi, 18:50
Locale

FOTO&VIDEO. Minoră lovită pe trecerea de pietoni, în Satu Mare. Șoferul, un bărbat din Tulcea

Minoră lovită pe trecerea de pietoni, în Satu Mare. Polițiștii au stabilit cum s-a petrecut accidentul rutier ce a avut loc, luni dimineața, pe trecerea de pietoni din fața Colegiului Economic din municipiul Satu Mare. 

„La ora 09.25 Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe raza municipiului Satu Mare.

Din primele cercetări efectuate la fata locului, polițiștii au stabilit faptul ca un bărbat, de 38 de ani, din județul Tulcea, aflându-se la volanul unui autoturism nu ar fi observat culoarea roșie a semaforului aflat in funcțiune la trecerea pentru pietoni de pe strada Henry Coandă colț cu Corvinilor și ar fi acroșat o tânăra, de 16 ani, din Satu Mare, care se afla in traversarea drumului public pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător și pe culoarea verde a semaforului electric aflat in functiune.

In urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.

In cauza cercetările continua in cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpa”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare pentru PortalSM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.