Ultima actualizare: azi, 08:00
Locale

FOTO. Oșan beat la volan, ziua în amiaza mare. A provocat un accident rutier pe Careiului

Un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din comuna Turț a fost cel care a provocat accidentul rutier de pe Drumul Careiului din municipiului Satu Mare. El a urcat beat la volan, nepăstrând distanța corespunzătoare față de mașina din fața lui. În urma incidentului, un bărbat, în vârstă de 56 de ani, și un minor, în vârstă de 10 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale. 

În carambol au fost implicate trei autoturisme, potrivit polițiștilor.

„Primul autoturism a dorit sa vireze la stânga, autoturismul din spate a reușit sa se oprească, iar cea de a treia nu a reușit sa mai oprească și a intrat in coliziune cu autoturismul din fata care a ricoșat in autoturismul din fata sa.

Cel de al treilea autoturism și care se pare ca ar fi provocat accidentul a fost condus de un bărbat, de 40 de ani, din Turt.

Acesta a avut o alcoolemie de 0,67 mg/l alcool pur in aerul expirat. Șoferul din prima mașina de 56 de ani și un minor de 10 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Au suferit răni ușoare.”, a declarat pentru PortalSM purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare. 

Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal.

Citește și:

11 comentarii

  1. Satmarean Răspunde

    Pe căldura asta ???. Mnye futei oșeni, încep să vină acasă și numai prostii fac în trafic. Oare și dincolo își permit și fac așa ceva ???

  2. Mido Răspunde

    Începe invazia de “come si dice”!

  3. Grig zis Francezu Răspunde

    Ziu si io amu ia.
    Mi-am tras un mercedes nou nouț din 2002.
    Mărg ,că încep nunțâle.

    • altu fără bmw Răspunde

      No ie faini kă ai merciedes nou-noutz dyin 2002. Naișpa iera dakă aveai ceva vekitură. Așe e binye. Dutye la nuntzi. Să nu uiți să tot claxonezi să audă tot omul și să te vadă că mergi cu merțanul. Kă așe fașe kokălarul jmeker.

  4. Maria Răspunde

    Nui problemă că-și iau mașini scumpe ei muncesc pt ele dar în străinătate nu fac asa ceva pt ca sint camere peste tot ,nici nu parchează cum vor ei nici nu fac depășiri ș,a.

  5. Pap Remus Răspunde

    Selecție naturală printre jigodii….. Lasă că sunt nevoie de ficat rinichi inima.

    • Obiectiv Răspunde

      Acuma sincer tu crezi că poate furniza ceva organe viabile unul care de mic copil bea pălincă în loc de apă? Ficatul și rinichii din start sunt excluși.

      • Pap Remus Răspunde

        Ai dreptate fratelo……. Bănuiesc creierul nici atâta nu poate fi folosit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.