Ultima actualizare: azi, 18:11
Locale

VIDEO. Un polițist din Satu Mare a primit Emblema de Onoare a MAI. Premiat de Ministrul de Interne

Polițistul Dan Burzo din municipiul Satu Mare a primit Emblema de Onoare a MAI, el fiind premiat de ministrul de Interne, Lucian Bode. Ziua Ministerului Afacerilor Interne a fost sărbătorită luni, fiind organizată o ceremonie în cadrul căreia angajaţii cu merite deosebite au primit Emblema de Onoare a MAI. Printre cei premiaţi s-au aflat şi doi poliţişti de la Rutieră, care au reuşit să oprească la timp traficul rutier din Capitală, în timpul aterizării forţate a unui elicopter militar american, dar şi plutonierul care a ajutat la stingerea incendiului de la Petromida.

Comisar de poliţie Dan Burzo de la Poliţia de Frontieră – Serviciul Teritorial Satu Mare – a destructurat două reţele de trafic de migranţi care acţionau pe zona de nord-vest a României. Totodată, a participat în calitate de organ de constatare în documentarea a 20 de dosare penale pe linia trecerii frauduloase a frontierei de stat de către persoane de origine afro-asiatică, fiind cercetate un număr de 103 persoane. Pe linia contrabandei cu produse accizabile ofiţerul a coordonat activitatea de cercetare penală în 20 dosare penale.

În cadrul acestei ceremonii au fost premiaţi comisarul Beinur Cojocariu şi agentul principal Ion Adrian, care au reuşit joia trecută să oprească la timp traficul rutier în Piaţa Charles de Gaulle din Capitală, în timpul aterizării forţate a unui elicopter militar american, conform Agerpres.  De asemenea, a fost premiat şi plutonierul adjutant şef – Mihai Dănilă de la IGSU, care a coordonat acţiunea de intervenţie pentru stingerea incendiului din 2 iulie de la platforma rafinăriei Petromidia. Acesta a rămas la comandă la locul evenimentului până a doua zi şi a urmărit permanent fluctuaţiile de temperatură şi emisiile de gaze pentru a se asigura că nu mai este niciun pericol pentru populaţie.

2 comentarii

  1. satmarean Răspunde

    Fuii, am crezut ca este seful dima de la pompieri, dupa cheful si asfaltita de acum doua saptamani. mai ales ca era cu unul din gasca pnl la baut.

  2. România Răspunde

    Din ciclul “de la apărarea civilă la isu apoi la frontieră”. Aș fi curios să văd ceva poză în care patrulează pe frontieră și îi prinde în fapt pe kremenalii maghrehieni care fug de foame cum forțează frontiera.🤔😲
    Sau ziceți că așa ceva nu o să văd niciodată că nu are cum? Auzi tu, destructurat! El de unul singur! 😱😤🤯
    De restul premiați nu zic absolut nimic. Jos pălăria pentru ei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.