Prima cursă Roma – Satu Mare a aterizat în această dimineață, joi, 22 iulie, pe Aeroportul Internațional Satu Mare. Aeronava a primit și ”botezul” celor doua tunuri de apă, în momentul în care a luat contact cu solul.
Prima cursă aeriană Satu Mare – Roma ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă, 17 iulie, însă, din cauza vremii nefavorabile, zborul a fost anulat. Astfel, prima cursă de la Roma a ajuns astăzi pe Aeroportul Internațional Satu Mare, în jurul orei 10.00, după o întârziere de cinci zile.
Primii pasageri ai noii rute aeriene au fost întâmpinați pe aeroport de către Pataki Csaba, președintele Consiliului Județean și Mihai Pătrașcu, directorul aeroportului.
,,O vorba veche spune ca toate drumurile duc spre Roma. Se întâmplă acum direct și de la Satu Mare. Îl felicit pe domnul director Mihai Pătrașcu care reușește să vorbească aceeași limbă cu toate companiile, indiferent din ce parte a lumii vin și încet-încet devenim atractivi pentru destinații foarte căutate la nivel mondial. Italia are 60 de milioane de locuitori, dintre care, așa cum știm cu toții, peste un milion sunt cetățeni români. Este o nouă posibilitate printre cei plecați să comunice ușor cu familiile rămase acasă, este o destinație turistică foarte căutată de toți locuitorii regiunii și așteptăm pasageri nu doar din județul Satu Mare ci și din Maramureș, Sălaj, Bihor, chiar și de peste graniță ca să umplem cu viață Aeroportul Satu Mare. Noi încercăm să ridicăm standardele acestui aeroport prin efort bugetar și nu numai. Ori de câte ori ne solicită încercăm să fim parteneri loiali ai Aeroportului Satu Mare”, a declarat Pataki Csaba.
Zborurile de la Satu Mare la Roma vor fi operate de Wizzair de două ori pe săptămână, în zilele de marți și duminică.