Ultima actualizare: ieri, 21:31
Locale

“Șlagăre Vechi Pentru Timpuri Noi”: Monica Anghel, Paula Seling și Marcel Pavel, în concert la Ardud

Într-un concert dedicat muzicii valoroase românești, Asociația Culturală „dr. Augustin Mircea” în parteneriat cu Consiliul Județean Satu Mare, Primăria și Consiliul Local Ardud,  aduce în fața  publicului ardudean și nu numai, câteva dintre vocile românești consacrate, care ne bucură sufletele încă de la primele acorduri muzicale.

Marcel Pavel, Monica Anghel, Paula Seling și Marian Buzilă se număra printre vocile românești ușor de recunoscut, care pășesc delicat pe portativ, „îndulcind” sunetele, voci melodioase ,dar şi puternice, care reușesc deseori trecerea suavă dintr-un registru muzical în altul.

,,Considerăm că trebuie să multiplicăm eforturile pe care le depunem pentru dezvoltarea infrastructurii culturale care ne definește ca și popor, pentru punerea în valoarea a operelor artistice și a artiștilor valoroși români. Din acest motiv, apreciem ca fiind oportună propunerea noastră de a organiza la Ardud  un spectacol care să cuprindă cele mai îndrăgite șlagăre românești, piese muzicale pe ritmul cărora am crescut și care ne sensibilizează cu nostalgie și azi”, precizează organizatorii.

Intrarea la eveniment va fi liberă. De asemenea, organizatorii roagă participanții să respecte regulile și restricțiile pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov-2 (Covid-19).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.