Ultima actualizare: azi, 14:03
Locale

FOTO. Întâlnire între polițiștii sătmăreni și copii. Lecție de educație rutieră în Grădina Romei

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au organizat o acțiune educativ-preventivă, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră în rândul copiilor.

Astăzi, polițiștii rutieri au desfășurat, în Grădina Romei din municipiul Satu Mare o activitate de educație rutieră, dedicată celor mici. Copiii “s-au plimbat” pe covorașul rutier, ocazie cu care au învățat semnele rutiere și regulile de circulație pe drumurile publice.

Polițiștii au împărțit celor mici pliante și broșuri cu cele mai bune sfaturi pentru siguranța rutieră, primind în schimb de la copii, zâmbete sincere.

Pentru prevenirea implicării copiilor în accidente rutiere, polițiștii sătmăreni recomandă copiilor următoarele:

  • nu vă jucați pe drumurile publice sau în apropierea acestora și alegeți  locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă mașini (parcuri, terenuri de sport etc);
  • circulați doar pe trotuar ! Pe drumurile unde nu există trotuare, circulați întotdeauna pe partea stângă, cât mai aproape  de marginea drumului, astfel ca  mașinile care circulă pe partea carosabilă  să vină din fața voastră;
  • traversați strada numai pe trecerea de pietoni! Nu fugiți pe trecerea de pietoni, opriți-vă pe marginea acesteia și așteptați ca mașinile să se oprească pentru a vă permite traversarea.

Recomandări pentru părinți:

  • Dați exemplu pozitiv copiilor respectând întotdeauna regulile de circulație!

Sursa: IPJ Satu Mare

2 comentarii

  1. Abc Răspunde

    Foarte frumos.
    La Burdea se face stânga de pe banda de dreapta dacă ceva…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.