Ultima actualizare: ieri, 21:05
Locale

Cătălin Drulă, la bilanțul de la Ministerul Transporturilor: Centura Satu Mare, deschisă în acest an

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă își încheie mandatul după doar 9 luni, iar într-o conferință de presă în fața ministerului și-a trecut în revistă proiectele finalizate sau deblocate, de la autostrăzi și drum expres, la pasaje, poduri sau investiții în lucrări feroviare.

„La începutul mandatului spuneam că prioritatea noastră vor fi investițiile și vrem un record absolut anul acesta și exact asta am livrat. La final de august avem 3,7 miliarde de lei investiții pe fonduri europene. Spre comparație în 2020 au fost 3 miliarde, în 2019 2,2 miliarde, 2018 – 1,14 miliarde pe aceeași perioadă a anului. Unde s-au dus banii ăștia? S-au dus pe autostrăzi, pe căi ferate, în infrastructura României”, a spus Cătălin Drulă.

Ce inaugurări de proiecte au loc anul acesta:

  • Pasajul Mogoșoaia, 1 octombrie;
  • A3 Ungheni – Tg Mureș, în noiembrie;
  • A10 Sebeș – Turda, Lotul 2 – unde între 1 și 15 noiembrie;
  • Drumul de legătură Giurgiu, Drumul Expres Craiova – Pitești (Slatina-Balș), centura Satu Mare – în decembrie;
  • Refacerea pe CFR Buzău – Făurei, 38 de kilometri.

,,Centura orașului Mihăilești, centura orașului Satu Mare – vor fi deschise anul acesta. La Centura Satu Mare încercăm să deschidem întreg lotul, dacă nu, vor fi 16 km din 19’’, a spus ministrul demisionar al Transporturilor.

14 comentarii

  1. Unu' Răspunde

    Mare păcat că-l pierdem pe ministrul Drulă!
    Cel mai competent ministru al transporturilor pe care l-a avut românia, cred că, în toată istoria sa!

    • Nha Răspunde

      Cu o floare nu se face primavara , si nici centura nu va fi gata ( nici macar cu Drula) , o zic unii palmasi de pe santier , care vad zilnic “progresul” !

    • Adi Răspunde

      Dar ce treabă are ăsta cu centura noastră, nu cred că știe exact ce rol are centura .
      O sectă de mincinoși penali .M…..e USR.
      HOȚI .

      • Unu' Răspunde

        Behehe behehe beee!
        Uite, am încercat să-ți comunic pe limba ta, sper că ai înțeles! Spor la pășunat!

    • radical2 Răspunde

      Adevarat. Pacat ca tara e plina de hoti. O mana de oameni nu pot schimba un sistem.

    • alicebudda Răspunde

      5.Fete pentru sex în orașul tău – only4you.site

  2. zz Răspunde

    Ok, non vorrei dire “ma che cazzo” per niente, ma… Non e possibile.

  3. Beny Răspunde

    Durla și deputatul Pendula-Panait, probabii si senatorul Zob și Zdub au construit centura municipiului Satu Mare. Felicitări!

  4. H&R Răspunde

    Deschisă, dar și gata?

  5. radical2 Răspunde

    Prefectul a spus ca in Octombrie se va deschide si e va circula. Sa vedem daca e mincinos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.