Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

FOTO/VIDEO. Rețea de traficanți de droguri din județ, destructurată. Polițiștii au confiscat pistoale, macete și săbii

Astăzi, 27 septembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității  Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare, au efectuat 30 de percheziții domiciliare, în județele Satu Mare și Bihor.

Activitățile desfășurate de polițiști și procurori au vizat o grupare specializată în trafic internațional de droguri de risc și mare risc, precum și în operațiuni cu substanțe psihoactive. În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate 873 de grame de substanță pulverulentă, maronie și 356 de grame de substanță cristalină, albă (mefedronă).

Totodată, au fost indisponibilizate 16 grindere, 8 cântare de precizie, 18 telefoane mobile, 2 tablete, 17.800 de lei, 400 de euro, 2 pistoale supuse autorizării, o armă cu aer comprimat, deținută ilegal, 115 alice, 24 de macete și 2 săbii.

Au fost puse în executare 10 mandate de aducere, persoanele fiind conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Satu Mare, în vederea audierii și luării măsurilor legale.

De asemenea, polițiștii din cadrul Serviciului de Combaterea a Criminalității Organizate Satu Mare, în cadrul aceluiași dosar penal, până la momentul perchezițiilor, au ridicat, în vederea confiscării, peste un kilogram de mefedronă.

Polițiștii au stabilit faptul că liderul grupării ar fi procurat drogurile din Olanda, prin intermediul firmelor de curierat și le-ar fi comercializat, prin diferiți dealeri, în județul Satu Mare, inclusiv în zona liceelor, cu sume cuprinse între 100 și 200 de lei gramul.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română. La acțiune au participat specialiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității  Organizate Oradea și din cadrul Serviciilor de Combatere a Criminalității  Organizate Maramureș și Sălaj.

În activități au fost angrenați polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Satu Mare și Bihor și jandarmi din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Cluj și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.