Antreprenorul Lorand Soares Szasz le-a făcut o surpriză sătmărenilor, duminică, după-amiază. El a lăsat două cărți cu autograf la statuia lui István Széchenyi aflată în Parcul Central din municipiul Satu Mare, după care a postat un videoclip pe pagina sa de Facebook în care și-a anunțat gestul.
Lorand a precizat în videoclip că prima persoană care ajunge la statuie să ia o singură carte, iar pe cealaltă să o lase unei alte persoane ce va ajunge ulterior la statuie.
Norocoșii au fost doi sătmăreni, o doamnă ce a lăsat supa pe foc pentru a ajunge, și un tânăr ce a „zburat” din pat pentru a fi primul. Ei au ajuns deodată la fața locului, făcându-și împreună o poză pe care ulterior au postat-o pe pagina antreprenorului, imagine apreciată de sute de persoane.
„Multuuuuuuumim! Eu am lasat supa pe foc si am fugit in parc, el a “zburat” din pat si a venit in parc. Ne-am intalnit la carti, si ne-am luat fiecare cate una. Ce taaaaare ne-am facut poza si nici macar nu ne cunoastem! Ce inseamna puterea manifestarii, sa-ti doresti cu tot sufletul ceva. Cand ai postat ca ai lasat carti in Cluj, in Carturesti mi-am dorit sa fi fost in Cluj, si in 2 zile ai venit tu in Satu Mare sa-mi aduci cartea! Ce mai….E foarte faina viata! Inca o data MUUUUUUUUULTUUUUUUMIM, Lorand Soares Szasz! O duminica fantastica. A mea cu sigranta e!”, este mesajul Ericăi Venemozer.
Cele două cărți au fost : Drumul tău către succes și De la grădinar la business coach.
Lorand Soares Szasz s-a aflat duminică în municipiul Satu Mare pentru a realiza un interviu cu omul de afaceri sătmărean Vasile Lup.
Ki le se szarja!
Aloo vezi ca ai gresit tara !
Eu cred că mai degrabă subiectul acestui articol de promoție (oare cât costă?) a greșit dar rău de tot. Mai bine rămânea prin sud de unde a revenit. Ne consumă oxigenul scump și pe deasupra și degeaba. Dar sunt convins că ai priceput și prima postare.
De unde atata ura si rasism ? Cu ce te deranjaza pe tine activitata lui ? As zice ca esti invidios 🙂
Nu e nici un rasism. Cred că nu-l cunoști sau din contră îl cunoști prea bine, ești ceva hover cu el. În rest să mă acuzi pe mine de așa ceva este absurd. Și mai ales față de unul cu nume parțial maghiar. Bine, eu știu că el nu prea se mai consideră așa ceva dar asta e altă discuție. Culcă-te. Sau fă-te util și fă repede un guvern. Mai este o ziaristă-brontozaur plecată cu gașca lui zurlii pe alte meleaguri pe care “tare o am la inimă”. De fapt ea a plecat cam așa de repede cuma venit.
” Mai bine rămânea prin sud de unde a revenit.”
Voi ‘pseudo-maghiarii’ aveti ura fata de tot, daca e din bucuresti ca e tigan, daca e din moldova ca e moldovean puturos, daca e din oltenia ca e oltean puturos.
Voi gasiti un motiv de ura pentru oricine!
Asta cine mai e? Măcar câteva cuvinte despre el, de ce e atât de grozav …
Ăsta a inventat vaccinul sau e soțul lu sosoaca?
Ciuda aici in comentarii ?
Apoi eu cred ca asta vrea sa se insoare , apropo stie cineva cine e asta?
Nu ai pierdut nimic. De când nu are lipeală la banii pesede și-a găsit vocația în trainiguri din astea la modă. Și cum mai nou stăm acasă și la distanță a zis că hai să împrăștie niște cărți scrise probabil la plictiseală pe vreme de pandemie. Cu din ăștia poți face deja baraj pe Dunăre atâția sunt.
Rodica draga, individul sustine ca a avut o stare financiara mizera si a fost cu nopsamu’ prin strainatate iar la un moment s-a trezit sa inceapa sa investeasca in persoana proprie, (investitie intelectuala) carti si cursuri nu lanturi cum proabil ai tu, si acum ii indeamna si pe altii sa citeasca sa se dezvolte si sa se autodepaseasca.
Individul ofera o parte si de consultanta pentru cine are nevoie.In fine.. mai pe scurt voi astia de aici sunteti aia care aveti frica de carti si va e ciuda ca omu’ are mai mult de 2 lei in buzunar si va e frica sa nu va faca de bani. STATI linistiti. Nu sunteti voi publicu tinta , voi rupeti antena 3 si asia expres !
Draga zoro eu ma bucur ca are bani , intelect etc , nu am o problema cu el dar in articol nu a fost prezentat absolut deloc ca si cum toata lumea trebuie sa stie cine este . Nu stiu daca am pierdut sau nu ceva ca nu am auzit de el dar am auzit de Liiceanu de PLesu daca asta iti spune ceva altfel eu ii doresc multa sanatate si succces
De altfel nici noi nu am auzit de tine, dar iti dorim succcces si tie 🙂
Soares e un maniac disperat care incearca prin toate mijloacele sa isi faca reclama mascata. Un om care nu a avut suscces in viata ,iar cand a facut bani grosi de pe Claus si Hudi prin faptul ca s-a pus intermediar atunci cand cei doi sarlatani amazoniei vindeau minciuni pe foaie la naivi, a profitat de moment si cu banii castigati a inceput sa vanda “propriile minciuni”. Soares , m-ai blocat pe Fb ca nu ti-o placut ce ai auzit, dar daca vroiam , te ingropam cu tastatura ! Hai sictir!
Ce-s cu aerele astea de superman ? Auzi ma ! ‘Te ingropam cu tastatura’.
Esti un zero barat amice hai cu picioarele pe pamant si lasa frustrarile de MACHO.
Se vede dupa raspunsul tau ca plangi. Asta inseamna ca te-am f_t_t fara sa te ating .Te-ai udat, nu asa.Esti o femeie adevarata :*
@zz. Parcă ți s-a recomandat să stai frumos în banca ta. Sau vrei să mă provoci ca să șterg pe jos cu tine și cu prietenul tău al cărui avocat te-ai autoproclamat, pseudoromânule? Încep să intru în detalii și nu o să-ți convină. Asta dacă nu ți-au ajuns ce a început să posteze @azinu puțin mai devreme. Suntem un oraș mic iar faptul că a plecat nu înseamnă că oamenii au uitat. Aceeași lucru valabil și cu ziarista de la Radio Transilvania făcută peste noapte Gașca Zurlii. Nu mă provoca pentru că va mirosi urât rahatul răscolit din cauza voastră. Stai pe fundul tău până ai pe ce. Nu ai tot timpul noroc chior.
zz e un fustrat cu 10 nick-uri expirat. Ca doza care o luat-o .Il cheama MaciLaci si poarta tanga