Conducerea Partidului Social Democrat (PSD) Satu Mare a reacționat după ce Guvernul a împărțit banii din fondul de rezervă bugetară, alocând aproape toată suma către primarii PNL-UDMR din judeţ. ,,Este o bătaie de joc a Guvernului Cîțu”, a declarat Mircea Govor.
Guvernul a repartizat în teritoriu banii din Fondul de rezervă. Este vorba de peste un miliard de lei, care vor ajunge în special la primarii PNL și UDMR. Președintele interimar al PSD Satu Mare, Mircea Govor, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă că ,,Guvernul Florin Cîțu și-a bătut joc de primarii PSD”. La conferința de presă de astăzi au mai participat prim-vicepreședintele PSD Satu Mare, Gabriel Leș, respectiv secretarul executiv al partidului și primar al orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca.
,,Este o bătaie de joc a Guvernului Cîțu la adresa primarilor PSD, nu numai la nivel județean, ci și la nivel național. În momentul în care îți permiți, tu, ca prim-ministru, să îți plătești numai mita electorală pentru că ai fost ales la congres și să neglijezi și să-ți bați joc de restul primarilor care au primit, așa, zece la sută din suma alocată, mi se pare o sfidare, o bătaie de joc la adresa populației României”, a declarat Mircea Govor.
Primar al orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a vorbit despre ’’practicile abuzive ale actualului Guvern’’. Edilul nu i-a menajat nici pe reprezentanții Guvernului în teritoriu, spunând că ”aceste alocări de sume ar trebui făcute conform solicitărilor din teritoriu’’.
,,Primăria orașului Negrești-Oaș a primit 100 de mii de lei, îmi vine să râd. Livada a primit 850 de mii de lei și are ca număr de locuitori jumătate din populația orașului Negrești. (…) Acâșul, cu o mie de locuitori, 520 de mii de lei. Cîțu, conducerea administrativă a județului Satu Mare, umilesc administrațiile locale, umilesc locuitorii acestor comunități locale. Este o politică a intimidării și a umilirii”, a declarat Aurelia Fedorca.
,,Disprețul și cinismul celor de la Guvernare, în special al domnului Cîțu, sunt la cote maxime. Niciun partid de guvernământ, nicio coaliție de guvernare nu și-a permis să-și bată joc de români în felul acesta”, a declarat și prim-vicepreședintele PSD Satu Mare, Gabriel Leș.
Toate declarațiile, în videoul de mai jos:
CITEȘTE ȘI:
Voi nici nu meritați altceva decât bătaie de joc.
Vezi Mirciulica ce vorbești că scoate UDMR_ul,strabag de la cașcaval și o sa te trezești șomer de la firma și a trebui sa te angajezi…..are nevoie Raul Baptan de oameni la spălat covoare,nu te-a lasa la greu!:)))
D-na Fedorca ati grestit partidul. Sunteti mai mult UDMR – ti decat psd- ti
Vaccinat cu schema incompletă din 15 Mai, cu vaccin Pfizer! Sunt bine, sănătos, mulțumesc!
La fel vă doresc și vouă, să fiți sănătoși! Sa imi tineti pumnii la doza 3 va rog. Am emotii ca se termina stocul
Sa nu crape ficatu in tine….
Sa va arda focu si pe voi si pe tot neamu vost de comunisti spurcati!
Voi aveți oglinzi acasă !??ca de priceput nu cred ca mai pricepeți nimic sau nu va mai interesează ce cred oamenii despre voi!!
Au degeaba, satanele nu se reflectă în oglindă!
@Geza, într-o țară normală ar fi treabă simplă. Pur și simplu oamenii nu i-ar mai vota. În paranteză ar avea bugăt destule motive pentru asta! Dar cum noi suntem prin excelenă un manelistan ori absurdistan și avem destui îndobitociți sau cu interese obscure ca să nu mai ponenesc de asistații sociali nu știu cum am putea ieși din acest cerc vicios. Dacă până acum nu era clar (pentru unii) , acest pesedeee este incapabil să se reformeze. Păi dacă reapar astfel de p@liticieni??? Numai uitați-vă cine vă reprezintă în parlament sau în alte părți!!
Mai bine facem un nou comunism.
Ma apuca rasul.Ma da voi sunteti dusi cu sorcova?Da aveti slaba tinere de minte,uitati de la mana pana la gura.Ca sa va improspatez memoria o sa va dau un link unde sa vedeti cum functioneaza democratia in roimanistanul nostru.Va plangeti ca v-au executat liberalii(care liberali?,catu-matu nu este liberal)?Pai intre voi si ei nu este mare diferenta,sunteti de aceeasi sorginte aveti aceleasi metode si va place tare mult ca oamenii sa va voteze cu toate ca aveti valoare Zero.Mai mare rusinea sa veniti acum sa va smiorcaioti ca si ei au facut exact ce a-ti facut si voi cand erati,,la butoane,la cascaval”.Pana la urma ce mi-e psd,pnl,udmr,usr,aur,etc,etc?Toti o apa si un pamant.Oamenii v-au dat girul sa conduceti tara si voi v-ati sters in dos cu aceasta?!Rusinje sa va fie pnl,usr….rusine….sa dea sfantu sa dispareti pentru todeauna ca prea ati facut-o impotriva oamenilor onesti din aceasta tara.A-ti mancat ,,maro” impreuna si acum va certati ca orbii care manca mai mult….Rusine.
https://adevarul.ro/news/politica/surse-primari-racolat-pnl-psd-viceversa-In-2014-psd-decimatpnl-printr-o-oug-marca-dragnea-1_5f4244cc5163ec42713e7a40/index.html
……,,în 2014, prin celebra OUG 55, moşită de Liviu Dragnea, PSD a transferat peste 400 de primari de la PNL.”…he,he,he….. ,,corb la corb nu-si scoate ochii”
@Gheorghe, din păcate ai perfectă dreptate. Numai unii mai cred că tot ce zboară se mănâncă și că p@liticienii lui pește prăjit ne vor binele sau chiar cred ceea ce spun.
Pentru cei care stau slab cu memoria să vă dau și eu un exemplu! Mai țineți minte campania de la alegerile generale din 2008, PDL versus PSD? Apoi după ce s-au înjurat reciproc în halul fără cel mai de hal posibil după aia cum arăta guvernul??? Jumate PDL, jumate PSD!! Numai pe Dragnea nu l-au vrut ca ministru de interne? Probabil deja se știa ceva? Iar Băsescu după aia zicea că hehe i-am ciuruit? Cât de fraieri mai puteți fi ??
Cum spunea cineva aici ieri, înainte de a mai vota aveți măcar grijă să nu votați beți! Uitați și acum ce a ieșit după vot! Probabil în maxim un an vor trebui organizate anticipate. Că avem bani pentru asemenea chestii, nu? Mai cerem împrumut?