Ultima actualizare: azi, 11:46
Locale

Procurorul Elena Ioana Bălaj Chendereș, încă 3 ani ca șefă a DIICOT Satu Mare

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât reînvestirea în funcţia de procuror şef al Biroului teritorial Satu Mare din cadrul Serviciului teritorial Oradea al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a procurorului Elena Ioana Bălaj Chendereș, informează bihorjust.ro. Mandatul de trei ani al acesteia va începe de miercuri, 3 noiembrie. Cinci dintre membrii secției pentru procurori au votat în favoarea reînvestirii, iar unul s-a opus.

Procurorul Elena Ioana Bălaj Chendereș a fost numită la conducerea DIICOT Satu Mare începând cu 2 martie 2018, pe o perioadă de trei ani. Numirea venise după doar un an de la interviul susținut de magistrat pentru ocuparea unui post vacant de procuror la biroul din Satu Mare al Direcției.

La finalul mandatului, în luna martie a acestui an, procurorul Bălaj Chendereș a rămas în funcție cu delegare, aceasta fiindu-i prelungită în luna august 2021 pentru 6 luni.

Elena Ioana Bălaj Chendereș a intrat în magistratură în 2009, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare. A devenit prim-procuror al acestei unități de parchet, iar pe 15 iulie 2016 a fost numită la șefia Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Sursa: bihorjust.ro

3 comentarii

  1. H&R Răspunde

    Spor la treaba!

  2. Adi Răspunde

    Foarte tare , felicitări !

  3. Adi Răspunde

    O intreb pe dna procuror cum poate un grup infractional cum a fost cel de la Halmeu cu dosar penal pentru luare de mita in 2006 sa scape basma curata si sa fie achitati cand se stie ce au facut plus ca multi si-au luat imobile si uscatorii , pe banii cui? Asa functioneaza justitia in Romania?Furi si inseli oamenii si ramai cu prejudiciul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.