Ultima actualizare: azi, 13:57
Locale

Anchetă la Penitenciarul Satu Mare, după suspiciunile de fraudă la concursul de angajare

Administrația Națională a Penitenciarelor s-a sesizat cu privire la posibilele nereguli din procedura de concurs pentru ocuparea a 15 posturi de agenți de politie penitenciară din sectorul operativ (12 posturi bărbați si 3 posturi femei), organizat la nivelul Penitenciarului Satu Mare.

,,Administrația Națională a Penitenciarelor dezavuează orice abatere de la respectarea legislației și a procedurilor specifice organizării și desfășurării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din sistem.

Referitor la aspectele menționate, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a dispus, de îndată, efectuarea unui control intern pe linie de specialitate. În funcție de rezultatele acestor verificări, vor fi dispuse cu celeritate măsurile legale ce se impun”, a transmis Administrația Națională a Penitenciarelor, printr-un comunicat de presă.

Reamintim că 15 candidați ar fi fost picați pe nedrept la concursul de ocupare din sursă externă a unor funcții de polițist de penitenciare (agent operativ) la Penitenciarul Satu Mare, încheiat în data de 08.11.2021. Surse în interiorul concursului au afirmat că „toți cei care au fost pregătiți și au răspuns corect au picat”.


CITEȘTE ȘI:

3 comentarii

  1. R.R Răspunde

    I- mi place cuvantul de suspiciune . Toata tara e o suspiciune (1918)

  2. Fapt Divers Răspunde

    Bun comentariu. Scurt si la obiect. Punct ochit, punct lovit! Cu singura observatie ca “I-mi” se scrie imi, dar se trece cu vederea.
    P.S.
    Asta ca sa te consoleze
    Am avut un coleg la mate-fizica, un baiat simplu, cu ochelari ceva gen tocilaru, dar nu era tocilar nici pe departe. Bot( Dumnezeu sa-l ierte, ne-a fost diriginte). La ore colegul si inca doi trei din clasa ne-au pierdut pe drum, pe noi astia restu’ , in analize matematice. Baiatul asta, simplu, un Geniu in analiza matematica, nu stia sa faca din cap o inmultire simpla, se pierdea in aritmetica simpla. Nu o sa uit niciodata ce ras a fost in clasa, inclusiv Bot a ras, asa in stilul lui, cand dupa o analiza complexa l-a pus pe saracu Peter sa faca un calcul simplu. A fost un dezastru…
    Thomas Edison avea doua pisici, una mai mare si una mai mica. Atunci se faceau gauri in usa sa iasa pisicile in curte cand doreau. Cand a venit un prieten la el si l-a intrebat: De ce ai taiat doua gauri in usa? El a raspuns: pai am o pisica mare si am una mica si le-am facut cate o gaura. Prietenul i-a spuns: Da puteai sa faci simplu, o singura gaura, mai mare, pe care sa iasa si pisica mare si pisica mica. La care Edison i-a raspuns: Ei vezi, la asta nu m-am gandit.
    Concluzia este ca Omul oricat de Geniu ar fi nu obsearva anumite lucruri simple.
    P.S.2
    Acuma sa nu iti iei in cap ca esti un geniu, desi nu se stie niciodata.

  3. R.R Răspunde

    Multumesc pentru corectare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.