Dr. Lucian Fodor, șeful Compartimentului de Chirurgie Plastică și Reconstructivă din cadrul Spitalului Județean Cluj, și-a dat demisia din cauza presiunilor și a neregulilor. Medicul a spus că la spitalul în care lucra era prea mare mizeria umană.
”Eu plec pentru că așa vreau eu. Știu ce valoare am și voi lucra pe viitor în mediul privat. Acum, la Spitalul Județean Cluj e prea mare mizeria. Au adus un medic specialist care face greșeli elementare. Pentru că nu am fost lăsat să lucrez și să organizez secția la nivelul unui spital european, am ales să plec”, a declarat Fodor, pentru Foaia Transilvană .
Lucian Fodor a lucrat în Israel și Statele Unite ale Americii și a revenit în România pentru a pune în practică aici ce a învățat peste hotare.
faceti o lista cu declaratiile de avere ale sefilor de compartimente tip chirurgie plastica din intreaga tara
si programul de lucru al acestora….la stat si la privat
un tabel
Daca era atat de mare specialist nu cred ca renunta in favoarea Romaniei la Israel sau Statele Unite atat de usor !Sa fim seriosi !!Poate si pe acolo o fi fost un “gica contra” …
Probabil gresesti , in America ca medic specialist salariul este max 7000 dolari/ luna cu cheltuieli intretinere lunare mari , in privat trebuie sa muncesti la clinici cu renume care iti is jumate profitul plus iti ore de consultatii limitate , pe cand in Romania salariu de 2500 euro /in Cluj ajungi rapid un medic cunoscut si in privat faci lejer 500e / zi , Acum fa tu diferenta !
@Aspi Rina, să nu spui că nu știi că ăștia cei reveniți se așteaptă la covor roșu și să le fie acceptate toate fumurile și pretențiile. Dar mizerie umană este nu numai în sistemul sanitar ci în tot sistemul public. Asta este motivul pentru care stăm cum stăm. Singura noastră șansă de ieșire din asta ar fi ca noi să avem fiecare pretenții și să nu acceptăm astfel de comportamente în viața de zi cu zi. Pretenții la un tratament la care avem dreptul nu așa peste rând, deci ce este normal. Dar peste tot te lovești și acum de sistemul PCR adică Pile-Cunoștiințe-Relații. Și să nu cumva să aveți impresia că acum cu ocazia pandemiei sistemul sanitar se va pune la punct și de acum încolo va fi bine! Dacă sperați asta atunci ori ați consumat ceva ori sunteți mai navi decât permite legea.
PS. Eu cred că nu i-a ieșit pasiența cu ceva “schemă” gândită de el și s-a ofticat. Nu cred că va muri de foame!🤔😱🥴
Papagalul ăsta de dr , face consultații la coica , un arogant și un nesimțit.
Probabil gresesti , in America ca medic specialist salariul este max 7000 dolari/ luna cu cheltuieli intretinere lunare mari , in privat trebuie sa muncesti la clinici cu renume care iti ia jumate profitul plus iti da ore de consultatii limitate , pe cand in Romania salariu e de 2500 euro /in Cluj ajungi rapid un medic cunoscut si in privat faci lejer 500e / zi , Acum fa tu diferenta !