Ultima actualizare: azi, 14:33
Locale

FOTO. Doi ucrainieni reținuți în județul Satu Mare. Polițiștii au confiscat 7.500 de pachete cu țigări

Duminică, 2 ianuarie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tarna Mare au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 20.00, polițiștii au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Valea Seacă, patru persoane care se deplasau de la frontiera de stat spre interiorul ţării, transportând în spate colete voluminoase.

Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea persoanelor efectuând somațiile legale prin voce, moment în care acestea au abandonat coletele şi au fugit spre teritoriul statului vecin.

În urma acţiunii, s-a reuşit reţinerea a doi cetăţeni ucraineni, în vârstă de 21, respectiv 24 de ani, celelalte două persoane fugind pe teritoriul ucrainean, fapt pentru care imediat au fost anunţate despre eveniment autorităţile de frontieră din Ucraina, în vederea cercetării în comun a cazului.

La faţa locului, au fost descoperite nouă colete care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 7.500 pachete cu țigări de proveniență Duty-Free.

Ţigările în valoare de 87.750 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.

În continuare, verificările sunt efectuate sub directa supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.