Proiectul ştrandului de la Beltiug revine din nou în atenţia autorităţilor locale după mai multe tentative eşuate de reconstruire. Proiectul Primăriei Beltiug se află în faza obţinerii noilor avize de la autorităţi, însă deocamdată nu se ştie valoarea totală a proeictului şi nici sursa de finanţare. Staţiunea a fost demolată în urmă cu 19 ani cu intenţia de a fi reconstruită, însă din cauza lipsei de finanţare nu s-a mai construit. De atunci, totul a rămas la stadiul de promisiuni.
Potrivit proiectului obţinut de PortalSM, parcul balnear este amplasat în intravilanul localității Beltiug, la o distanță de circa 2,8 km de drumul principal. La ora actuală pe teren exista două construcții și anume un bazin cu apă termala și vechile vane.
Se prevede reabilitarea interioară cât și exterioara a celor trei obiective existente pe teren, respectiv clădirea hotelului, clădirea pentru vestiare și bazinul exterior. Pe lângă cele deja existente se realizează și două construcții noi, o recepție exterioară, o clădire de hidroterapie, două piscine exterioare. Suprafața totală a terenului este de 89.437 mp și aparține domeniului public al Comunei Beltiug.
Apa de la Beltiug ajută la afecțiuni reumatismale si ginecologice
Zona Beltiug Băi dispune de izvoare de apă minerală care sunt cunoscute de locuitorii zonei de zeci de ani, apele izvoarelor fiind folosite pentru efectele lor terapeutice. În acest loc a funcționat încă de la începutul secolului o baie comunală, folosind apa unor fântâni săpate, care are efecte terapeutice diverse. Locuitorii zonei frecventau des băile, care a fost singurul obiectiv de acest gen din apropiere.
Băile Beltiug au fost menționate ca un loc cu potențial balneoclimateric ridicat. Ca factori terapeutici au fost amintite izvoarele cu ape bicarbonatice, slab sulfuroase, slab cloruro-sodice. Factorii terapeutici au fost indicati pentru tratamentul unor afecțiuni reumatismale și ginecologice.
Autorităţile locale spun că apa termală de la Beltiug are proprietăţi asemănătoare cu cea de la băile Felix. Puţul de apă a fost forat la o adâncime de 1.683 de metri, iar temperatura apei este de 65 de grade Celsius.
Toate proiectele de până acum au fost un eșec
Staţiunea Băile Beltiug a fost demolată în anul 1986, însă încercarea de a o reconstrui a fost un eșec.
Înainte să fie demolat, ştrandul din Beltiug, situat la 35 de km de Satu Mare, era o adevărată atracţie turistică. Turiştii veneau din toate colţurile ţării pentru a se trata de diferite afecţiuni.
Drumul de acces din drumul național către parcul balnear este pietruit, drum pe care în anul 2004 s-a executat un tratament bituminos.
Execuția hotelului a început în 1994 și a fost sistată în anul 1996 din lipsa de fonduri. Construcția este realizată fără instalații, finisaje, tâmplării și fără dotări. În timp, sub acțiunea factorilor agresivi de mediu, imobilul s-a degradat, cumulând un ridicat grad de uzură fizică cu efecte defavorabile asupra acestuia și asupra funcțiunii pe care urma să o adăpostească.
„Consiliul Judeţean Satu Mare va aloca peste 12 milioane de lei pentru lucrările începute anul trecut, iar banii vor fi recuperaţi din vânzarea unor terenuri din Beltiug. Construit în urmă cu 250 de ani şi demolat la sfârşitul anilor ‘80, bazinul cu apă termală din incinta ştrandului termal din comuna Beltiug va fi redat turiştilor anul viitor”, a scris adevărul.ro în anul 2010.
În realitate, nu s-a întâmplat aproape nimic.
Hotelul va avea 49 de camere
Cladirea principală are în plan o formă liniară si este formată din două tronsoane, corpurile A și D, legate între ele.
Hotelul are 49 camere cu 32 de balcoane, șapte coridoare, patru case ale scării, trei garderobe, două camere frigorifice, patru vestiare personale, trei baruri, un club, două camere de recepție, un oficiu, o sală de mese, o cameră pentru bagaje, două săli de conferință, o curte englezească.
Proiectul mai prevede o zonă cu 25 locuri de parcare vis vis-a-vis de cladirea hoteluluişi încă o parcare de 100 de autovehicule.
De asemenea, se va amenaja și un spațiu de joaca pentru copii, zone pentru plajă și un amfiteatru în aer liber.
Proiectul este public, accesibil oricui, pe platforma APM, așa că lăsați-o mai moale cu “obținutul”, mai bine ați indica sursa!
http://www.anpm.ro/documents/26567/67149131/SMdoc+acord+Beltiug.zip/056529e9-b900-45b1-b564-e4e18a2143d1
@Unu’, dacă dormitezi pe acte și visezi că vine Crăiasa Zăpezilor și aruncă după tine milioane de euro și promiți în loc să încerci să începi investiția conform Legii 51/90 dar nu numai acele hârtii mai și expiră. Așa că primașul nu are decât să umble după alte proiecte actualizate, alte avize. Alți bani, altă distracție. Asta se face de 20 de ani pe acest proiect. Dar de ce nu spui mai bine că vina principală pentru nerealizare e tocmai a actualului primar care la vremea respectivă ca să vezi minune mare tot primar era? Bine, de iudemere atuncea. El a pornit și în loc să facă ceva treptat a vrut totul deodată. Bineînțeles fonduri a primit cu țârâita așa că asta a rezultat. Între timp la Mihăieni din fonduri private s-a născut un ștrand care la momentul 1995 nu era pe nicăieri și toată lumea și-a construit câte ceva dar zona s-a dezvoltat. Nu zic că e tyocmai oke dar s-a făcut ceva. Aici apa de 62 de grade curge vesel la vale din 1995! Nu mai bine și la Beltiug s-ar face treptat?
N-am comentat nimic despre cum s-a întârziat acest proiect atâția amar de ani, pur și simplu îi dădeam peste nas “jurnalistului” care spune că a “obţinut” proiectul, când acesta este accesibil oricui este curios!
În rest, no comment!
Vinovat este criminalul de Iliescu, f-tă-l dumnezău!
@Unu’, asta se întâmplă dacă de înhami la prea multe plus de fapt nici tu nu știi ce vrei de fapt. plus că între timp senatorul punerist care te susținea a decedat de mult. Indiferent, trebuie odată terminat dar pentru asta ar trebui un proiect realist un SF-uri la propriu și la figurat că uite cum trece timpul și uite cum trebuie resuscitat din timp în timp! Păcat de proiect!