Ultima actualizare: azi, 16:26
Locale

MAE anunță că a fost ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina la cel maxim: „Părăsiţi imediat ţara!”

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat luni noapte într-un comunicat că a fost ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina, la nivelul maxim – „Părăsiți imediat țara!”, în contextul „deteriorării grave a situației de securitate din Ucraina și din regiunea Mării Negre și a evoluțiilor negative din această seară”. MAE le cere cetăţenilor români să nu meargă în Ucraina, iar celor care se află temporar acolo să plece imediat.

Conform noului nivel de alertă, MAE le solicită cu insistență cetățenilor români să nu se deplaseze în această țară, iar celor care se află temporar în Ucraina să părăsească teritoriul acestui stat imediat.

De asemenea, MAE le recomandă cetățenilor români să se informeze permanent din surse oficiale, să manifeste atenție sporită și să respecte reglementările stabilite de autoritățile ucrainene.

MAE preciează că, prin misiunea diplomatică și oficiile consulare din Ucraina, este pregătit să acorde protecție și asistență consulară cetățenilor români de pe teritoriul Ucrainei.

Sursa: hotnews

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.