Ultima actualizare: azi, 08:55
Locale

Informație importantă: modalitatea de a-i ajuta direct pe cei rămași în Ucraina!

Astăzi, duminica, în Satu Mare, în urma unei acțiuni unite, derulată pentru prima dată de sătmăreni, ajutorarea se face pe două linii: este important să-i ajutăm cu cazare, alimente și produse pe cei care au trecut granița și sunt în deja în drum spre Vest. În acest moment, ofertele de produse, servicii de cazare sunt mai mari decât cererea actuală.

În acest context, este mult mai important să trimitem, cât de repede, ajutor acelora care sunt rămași în Ucraina. La nici 50 de kilometri de la noi, în regiunea săracă a zonei Beregovo, cetățenii vor fi asaltați în curând de mii de refugiați, venind din zona de război, ceea ce va conduce la o criză umanitară în zilele următoare.

Cea mai importantă informație: am găsit modalitatea sigură și rapidă ca ajutoarele sătmărenilor să ajungă la beneficiarii direcți: prin rețeaua Serviciului de Ajutor Maltez, donațiile vor ajunge prin Ungaria, granița Beregsurany, pe un coridor securizat spre Beregovo.

Astfel, sătmărenii sunt rugați să doneze următoarele produse:

  • Alimente neperisabile (conserve), dulciuri neperisabile pentru copii, apă plată sau minerală de 0.5 litri,

  • Pături, saci de dormit, izopren, paturi pliabile de camping. Haine nu se pot trimite.

  • Scutece pentru copii și adulți, în diferite mărimi

  • Echipamente de iluminat: baterii și lanterne.

Vă rugăm să le aduceți în cutii, pentru a fi mai ușor de paletizat, organizat.

Produse care nu se pot trimite. Vă rugăm să nu aduceți astfel de produse:

  • Alimente perisabile, recipiente de sticlă, compoturi, mâncare de casă de orice tip.

  • Nu se pot trimite nici legume sau fructe.

  • Medicamentele, vitaminele nu sunt acceptate de autorități.

  • Nu se pot accepta donații în bani.

Donațiile se pot depune la următoarele adrese: sediul UDMR Satu Mare, str. Mihai Viteazul nr 10, zilnic între 8.30 și 16, tel. 0261-713566, la sediul Serviciului de Ajutor Maltez, Calea Traian nr 31, zilnic între 8.30 – 16.00, tel. 0361-405967 și la sediul Caritas a Diecezei Satu Mare, pe str. C.A. Rosetti nr 2, în zile de lucru între orele 10-15, tel: 0261-710464.

Societățile comerciale care pot dona alimente de acest tip, în cantitate mai mare, paletizat, sunt rugate să-l contacteze pe Hegedus Gergo, 0742-744730. Societățile care pot asigura autoutilitare de 3.5 tone, europaleți sau sprijin logistic, sunt rugați să-l contacteze pe Butka Gergo, 0745616812.

Mulțumim tuturor pentru acest gest de umanitate și solidaritate!

3 comentarii

  1. DARIA Răspunde

    Eu n-am nimic cu ei..dar e destul de urat ce face STATUL ROMAN..pe noi ne-au inchis in case 2 ani cu tot felul de restrictii aberante si pe ucrainieni nici dracu nu i-a testat , nu i-a verificat nimeni de vaccin… Pe noi ROMANII cine ne-a ajutat?Au murit multi in spitale fara sa-i pese STATULUI de ei.. Am ramas unii fara loc de munca, unde mai pui scumpirile si pensiile si salariile care nu le acopera.DE CE NU-SI AJUTA STATUL CETATENII?PENTRU NOI NU EXISTA AJUTOARE? Daca iesi in strada si iti strigi disperarea ..trimit jandarmii si politia sa te bata si sa te amendeze ca n-ai masca! ISI BAT JOC DE PROPRIUL POPOR IN TIMP CE PE UNII II PRIMIM CU PAINE SI SARE!

    • Mda Răspunde

      Roaga-te sa nu ai parte in viata ta de un razboi,doar gandul iti produce panica.
      Pandemia e zero pe langa un razboi.
      Las-o mai moale cu amestecata.

  2. Pipo Răspunde

    Dă bine la UE și pentr-u așa ceva politicienii noștri și-ar vinde și neamurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.