Ultima actualizare: azi, 10:41
Locale

Voucherele de 50 de euro vor ajunge la românii cu venituri mici prin Poșta Română

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, joi, că distribuirea voucherelor sociale în valoare de 50 de euro, destinate persoanelor vulnerabile, se va face prin Poşta Română începând cu luna iunie, informează Digi24.

,,Nu există, încă, un acord de finanţare a acestor vouchere, dar există un acord verbal prealabil. Au fost discuţii cu Comisia Europeană, (…) urmează ca noul ministru al Fondurilor Europene să parafeze ceea ce s-a discutat până acum. Cred că vom fi în situaţia în care prima tură de vouchere se va finanţa de la bugetul de stat şi vom recupera ulterior banii.(…). Pensionarii vor primi aceste sume aşa cum primesc şi pensiile, prin Poşta Română”, a afirmat ministrul Budăi, într-o conferinţă de presă.

Ministrul a adăugat că recent coaliţia guvernamentală a aprobat un program de sprijin extrem de important atât pentru mediul de afaceri cât şi pentru categoriile vulnerabile.

,,Cu siguranţă, sumele ar trebui să fie mai mari, dar este ceea ce putem face acum, să sprijinim în primul rând categoriile vulnerabile, să implementăm acest al doilea pachet social, după cel prin care am trecut mai bine perioada de iarnă şi să preîntâmpinăm acum şi evoluţia extrem de galopantă a preţurilor la alimente. Vom acorda din luna iunie voucherele în valoare de 50 de euro pentru fiecare pensionar care are pensia de până la 1.500 de lei. Am solicitat coaliţiei politice să introducem aici şi familia monoparentală, care a fost lăsată deoparte mult timp. Nu am uitat nici persoanele cu dizabilităţi şi copiii care încasează burse sociale. Măsurile trebuiau îndreptate şi spre mediul de afaceri”, a detaliat ministrul Muncii.

Sursa: Digi24


CITEȘTE ȘI:

5 comentarii

  1. România reală Răspunde

    Foarte bine, tipic dâmbovițean! De multe ori trece luna și nu vine talonul. De fapt nu-i problemă, pensia e pe card. Asta până nu trebuie mers la medic că acolo se cere.

  2. Altu Răspunde

    Țară de rahat. “Fraierii” care au muncit 40 de ani și au o pensie de 2000 Ron nu primesc nimic, șmecherii care la 40 de ani s-au îmbolnăvit sau au lucrat o viață la negru primesc mereu ajutoare. La fel, cei din privat muncesc pe salarii de mizerie,bugetarii o frescă pe bani mulți. Doar nemunca se încurajează în România. Stai să vedem ce face statul când se trezește cu sute de mii de șomeri,multe firme sunt pe marginea prăpastiei. Bugetarii să trăiască

    • Unu Răspunde

      Altu bine că ești tu harnic și deștept !!!

      • România reală Răspunde

        Dar cam are dreptate. Plus că de când cu pandemia în loc să scadă peste tot a crescut numărul persoanelor angajate la buget. Exact pe invers față de ce s-a promis. Cu cât mai târziu explodează buba cu atât va fi mai urât.

  3. radical2 Răspunde

    Pana vor ajunge valoarea lor va fi de 30 euro azi :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.